Iaşi: Şantiere nesfârşite din împrumuturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii ieşeni au decis să bage cele 200 de milioane de lei în opt investiţii considerate absolut necesare.

În ultimii doi ani, conducerea primăriei a îngropat cea mai mare parte din împrumutul de la banca Dexia în asfaltul turnat pe mai multe străzi din Iaşi sau în pavelele montate pe trotuare. Practic, pentru două etape din „Marea asfaltare" s-a alocat aproape jumătate din împrumut, fără ca lucrările să fie încheiate.

O altă investiţie demarată, dar nefinalizată este cea privind locuinţele sociale din Metalurgie şi Canta, pentru care s-au alocat în jur de 6,5 milioane de euro. Practic, până în prezent, nu a fost dat în folosinţă niciun apartament, cum nu s-au finalizat nici sistemul informatic al primăriei şi cadastrul general.

Bani din Dexia au fost daţi şi pentru modernizarea iluminatului public, în 2009 fiind repartizate peste 12 milioane de lei. Deşi numeroşi ieşeni se plâng că unele zone ale municipiului nu sunt iluminate corespunzător, oficialii susţin că fondurile din Dexia au fost gestionate corespunzător. „Banii sunt cheltuiţi cu folos, iar împrumutul şi-a atins scopul în totalitate", susţine Gheorghe Nichita.

Lipsesc parcările

Deşi în 2007 oficialii au anunţat că intenţionează să construiască sute de locuri de parcare, nici până în prezent aceste lucrări nu au fost contractate. Din Dexia
s-au repartizat fonduri şi pentru finalizarea pasajului de la Hala Centrală, început în 2006, dar care nu va fi închis nici în acest an.

O parte din creditul Dexia a fost repartizat şi pentru depozitul ecologic de la Ţutora. Lucrările la acesta ar trebui finalizate în 2009, lucru puţin probabil în condiţiile în care, încă se lucrează la terasament.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite