Iaşi: Penicilina primeşte vizita Daciei Mioveni în play-off

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciurile de vineri şi sâmbătă se vor disputa în capitala Moldovei

Penicilina Iaşi va întâlni pe Dacia Mioveni în faza a doua din play-off-ul Diviziei A1 de volei feminin, care se dispută pe sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.

După ce s-au clasat pe locul al optulea la finele sezonului regulat, voleibalistele de la Mioveni şi-au atins obiectivul de a evita turneul de play-out şi au ales să evolueze în play-off pe terenul adversarelor. Astfel, după ce a fost eliminată din prima fază de campioana CSU Metal Galaţi, Dacia Mioveni a solicitat ca primele două jocuri ale triplei cu Penicilina să se joace la Iaşi.

Prima partidă va începe vineri, la ora 14.00, urmând ca jocul al doilea să se dispute sâmbătă, de la ora 12.00.
 
„Argeşencele vor veni relaxate şi nu este exclus să reuşească un joc bun, motiv pentru care trebuie să tratăm ambele meciuri cu toată seriozitatea. Vom putea miza şi pe Mihaela Ionescu, al cărei genunchi s-a prezentat ceva mai bine în ultimele zile. Vrem cu orice preţ să rămânem pe locul al cincilea , pe care ne-am clasat la finalul returului”, a declarat Dan Banu, antrenorul principal al Penicilinei Iaşi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite