Iasi: Cazat la spital din al Doilea Război Mondial

Bărbatul, născut în Basarabia, a ajuns la spital când avea 22 de ani şi de atunci nu a mai fost externat pentru că nu are unde să se ducă.

Gârbovit de ani, cu ochii blânzi, chipul brăzdat de riduri şi îmbrăcat modest, „Moş Alioşa”, aşa cum îi spun atât medicii, cât şi pacienţii Spitalului de Psihiatrie Socola, pare desprins dintr-o poveste. De 64 de ani îşi duce traiul liniştit în unitatea sanitară, unde a fost abandonat de familie. Mama lui, refugiată din Basarabia, l-a adus aici pe 3 ianuarie 1945, pe când avea 22 de ani.

Atunci a fost internat cu diagnosticul „deficienţă mintală şi oligofrenie de gradul doi“ şi nu a mai părăsit niciodată Spitalul Socola. „M-a adus aici pentru că aveam o boală de cap. De asta am făcut numai două clase pentru că m-am şi îmbolnăvit”, îşi aminteşte Alioşa, de 86 de ani, care este şi cel mai vechi pacient al spitalului.

Din când în când vorbeşte despre un frate care l-a vizitat până în anii ’60. De atunci nimeni nu a mai venit să îl vadă. Lui Moş Alioşa îi place să stea la poveşti. Descrie cum s-au schimbat spitalul şi oamenii de când locuieşte aici. „Înainte, pe vremea regelui Mihai, spitalul era aşa mai... antic, mai primitiv. De atunci s-a mai modernizat, s-au înmulţit şi oamenii”, mai spune bărbatul.

Ar vrea să viziteze Iaşiul

Pentru Ilie Ciulcov zilele s-au scurs aproape la fel vreme de 64 de ani. Dimineaţa îşi bea ceaiul şi îşi face patul, iar apoi merge la atelierul de tâmplărie de unde se întoarce la ora 15.00. După ce mănâncă, Moş Alioşa citeşte ziarele, chiar fără ochelari, şi se apucă de desenat până seara târziu. Din când în când se mai uită la televizor.

 „De pe vremea lui Ion Iliescu avem televizor color. Înainte era negru pe alb. Acum însă sunt mai multe întâmplări rele”, spune octogenarul. Singurele pete de culoare din viaţa lui au fost cele câteva excursii în care a mers cu alţi pacienţi. „Pe vremea directorului Brânzei mergeam în câte o excursie pe an. Am fost la Lacul Roşu, Cheile Bicazului şi la mănăstiri şi mi-a plăcut foarte mult. Însă atunci dădea ministerul bani, iar acum nu mai sunt”, povesteşte bărbatul.

Din amintirile excursiilor trăieşte şi astăzi şi speră să poată să mai viziteze măcar Iaşiul. „Mi-ar plăcea să mai văd Palatul Culturii. Am mai fost anul trecut cu salvarea prin Iaşi, când m-au dus la spital pentru că mă durea un picior”, îşi aminteşte Alioşa. Spune că dacă ar avea bani şi-ar cumpăra bomboane, ciocolată, blocuri de desen şi carioci. „Nu pot să mă mut la o casă pentru că eu nu am pensie şi e greu acum. Mai este şi criza asta financiară”, spune cu regret moş Alioşa.

Desenează ore în şir

Moş Alioşa petrece ore în şir desenând sau confecţionând diverse obiecte în atelierul de tâmplărie. „Aici am început să desenez ca să am ocupaţie”, precizează octogenarul. Păstrează cu sfinţenie zecile de lucrări şi visează să le includă într-un film de scurt-metraj. De asemenea, a confecţionat şi obiecte din lemn pentru sărbătorile de iarnă, printre care o tobă şi un buhai. „Dacă nu vine într-o zi la atelier ne lipseşte. Este foarte meticulos şi a muncit luni întregi la buhai-urile sau toba pe care a confecţionat-o din lemn”, spune tâmplarul Gheorghe Suciu Stanciu.