Iartă-l, Doamne, că nu ştie ce spune!

Aşa că nu este problema mea să racordez unităţile de învăţământ la reţeaua de electricitate, ci strict a autorităţilor locale. Dacă vreţi, voi da bani să se cumpere lumânări pentru

Aşa că nu este problema mea să racordez unităţile de învăţământ la reţeaua de electricitate, ci strict a autorităţilor locale. Dacă vreţi, voi da bani să se cumpere lumânări pentru şcolile unde nu este lumină". Aceste vorbe îi aparţin ministrului educaţiei, Mihail Hărdău, şi au fost rostite la sfârşitul săptămânii trecute, când a vizitat Vasluiul, unul dintre cele mai amărâte judeţe ale ţării. Spusele ministrului educaţiei sunt şi corecte, dar şi de un cinism extrem. Are perfectă dreptate domnul Hărdău când vorbeşte despre responsabilitatea autorităţilor locale. Primarul şi consiliul local trebuie să se îngrijească de lumina, de căldura şi de curăţenia din şcoli, ceea ce nu se prea întâmplă. Cu trei săptămâni înainte de primul clopoţel, în aproape jumătate din şcoli nu s-au făcut reparaţiile şi dotările necesare obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare. Acelaşi domn ministru face, însă, o gafă de proporţii, când spune că poate da de la bugetul ministerului bani de lumânări pentru copiii care fac carte în beznă, care înfruntă noroaiele coclaurilor pentru a ajunge în dărăpănătura lor de şcoală.Este jignitoare, este revoltătoare, este lipsită de tact pedagogic afirmaţia ministrului educaţiei. Deşi este cel mai vârstnic ministru al cabinetului Tăriceanu, pedistului Hărdău îi lipseşte înţelepciunea şi demonstrează că a albit degeaba. În loc să-i apere pe fiii de ţărani, cărora statul român le calcă în picioare dreptul la egalitate de şanse, ministrul educaţiei îi ia în băşcălie. Din biroul în care este instalat acum Mihail Hărdău, fostul ministru al instrucţiunii publice, Spiru Haret, a coordonat cea mai profundă reformă a învăţământului, care a avut în centrul său tocmai şcoala rurală. Domnului Hărdău îi cam lipsesc soluţiile de reformă a sistemului educaţional. Soluţia "lumânarea" este ieftină, presupune o cheltuială uşor de suportat de la buget şi nu necesită implicarea unor specialişti în ştiinţele educaţiei. E mai greu, însă, când vine vorba de un program coerent de perfecţionare a cadrelor didactice, de o salarizare pe criterii de performanţă, de restructurarea materiei, de un proces instructiv-educativ modern, cu mijloace de învăţământ, care să-i ajute pe copii să înţeleagă mai bine lecţiile, de o evaluare unică la nivel naţional, de examene obiective şi organizate în siguranţă. Nu e de mirare că peste 60 la sută din români au puţină sau foarte puţină încredere în ministrul Hărdău, după cum reiese din recentele sondaje de opinie. În actuala situaţie a învăţământului românesc, lumânările şi rugăciunile de la biserică ar fi mai utile decât lumânările ministeriale. Ultima speranţă pentru elevi, profesori şi părinţi a rămas aprinderea unei lumânări în faţa altarului şi înălţarea spre cer a unei rugăciuni în care să-i ceară lui Dumnezeu să-l ierte pe ministrul care nu ştie ce spune şi să-i dea minte pentru a salva şcoala. Dacă debandada şi incompetenţa vor persista la nivelul conducerii Ministerului Educaţiei, o să fie nevoie de lumânări, dar nu pentru a se face lumină în sălile de clasă, ci pentru a fi aprinse la "catafalcul" şcolii.