IMM-urile primesc mai uşor ajutoare de stat decât firmele mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană permite susţinerea micilor afaceri prin ajutoare de stat. Pentru IMM-uri, politica este mai puţin restrictivă decât în cazul firmelor mari, explică Mihai Berinde,

Uniunea Europeană permite susţinerea micilor afaceri prin ajutoare de stat. Pentru IMM-uri, politica este mai puţin restrictivă decât în cazul firmelor mari, explică Mihai Berinde, preşedintele Consiliului Concurenţei. IMM-urile pot primi subvenţii, credite şi garanţii în condiţii preferenţiale, reduceri de preţ la bunurile furnizate şi la serviciile prestate de către autorităţi, pot cumpăra terenuri aparţinând domeniului privat al statului sub preţul pieţei, pot beneficia de reduceri şi amânări de la plata impozitelor, de anularea de datorii sau de preluarea pierderilor.
Comparativ cu întreprinderile mari, IMM-urile beneficiază de o intensitate mai mare a ajutorului de stat (raportul dintre valoarea ajutorului de stat şi cea a investiţiei realizate), care poate ajunge până la 65% din costurile eligibile ale proiectului. Toate, cu condiţia de a nu produce distorsiuni în mediul concurenţial. Intensitatea ajutorului de stat pentru investiţia iniţială nu trebuie să depăşească 50% pentru companiile mari şi cele din transporturi şi 65% pentru IMM-uri. Anul trecut, 37 de firme au ieşit de pe lista beneficiarilor de ajutor de stat, iar 28,4 milioane lei ajutoare de stat acordate necuvenit - au fost recuperaţi la buget. În acest an, alte 19 firme din zonele defavorizate Cugir, Rodna, Brad, Valea Jiului, Hunedoara, Filipeşti şi Ip - au fost obligate să restituie ajutoare de stat în valoare de 2,55 milioane RON, plus dobânzi, pentru că au depăşit limita maximă admisă a intensităţii.

Ajutoarele, notificate la Consiliul Concurenţei
Orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat trebuie notificată ex-ante (înainte de acordare) la Consiliul Concurenţei. Pentru IMM-uri au fost acceptate programul pentru rambursarea impozitelor plătite de întreprinzători pentru profitul reinvestit, programul pentru înfiinţarea incubatoarelor de afaceri, în perioada 2004 2008, prin care un IMM poate beneficia anual de alocaţii financiare nerambursabile de până la 300 milioane lei, un program multianual pentru restructurarea IMM-urilor aflate în dificultate. IMM-urile pot beneficia de ajutoare de stat pentru investiţii (tehnice, tehnologice şi de mediu), crearea de locuri de muncă, servicii de consultanţă, restructurarea activităţii, instruirea angajaţilor şi activităţi de cercetare-dezvoltare. Deocamdată, IMM-urile beneficiază şi de facilităţi în zone defavorizate, zone libere sau parcuri industriale, dar integrarea va sista aceste scheme. Practica internaţională nu acceptă ajutoarele de stat legate de performanţa la export, deoarece sunt considerate subvenţii la export şi încalcă acordurile internaţionale asumate de România. Există excepţii care privesc ajutoarele acordate pentru anumite produse agricole.

Societăţile care pot primi ajutor de stat
Nu sunt exceptate de la obligaţia de notificare ajutoarele de stat în cazul cărora:* costurile totale eligibile depăşesc 25.000.000 de euro în cazul ajutorului pentru investiţii, servicii de consultanţă, cercetare şi dezvoltare, studii tehnice de fezabilitate şi costuri ale brevetelor;
* ajutorul brut depăşeşte 15.000.000 de euro în cazul ajutorului pentru investiţii şi servicii de consultanţă;
* ajutorul brut depăşeşte 15.000.000 de euro în cazul ajutorului pentru cercetare şi dezvoltare, studii tehnice de fezabilitate şi costuri ale brevetelor;
* totalul costurilor eligibile depăşeşte 40.000.000 de euro;
* ajutorul brut pentru proiectele Eureka depăşeşte 10.000.000 de euro.

IMM-urile, clasificate după numărul de angajaţi
Pentru a veni în sprijinul acestor întreprinderi, prin facilitarea accesului la surse de finanţare, ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici şi mijlocii sunt exceptate de la obligaţia notificării către Comisia Europeană în vederea autorizării. Legislaţia comunitară defineşte criteriile în funcţie de care o anumită întreprindere este calificată drept "IMM" sau "întreprindere mare". Aceste criterii vizează, în primul rând, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri anuală ale întreprinderii în cauză, dar, în egală măsură, este evaluat şi gradul de independenţă al respectivei întreprinderi. În funcţie de aceste criterii, IMM-urile au fost clasificate în microîntreprinderi, întreprindere mică şi întreprindere mijlocie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite