Hunedoara: VIDEO Şoferii kamikaze taie calea trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: VIDEO Şoferii kamikaze taie calea trenurilor
Hunedoara: VIDEO Şoferii kamikaze taie calea trenurilor

Mulţi conducători de autoturisme nu mai ţin cont de avertizările de la trecerile căilor ferate.

Barierele au fost coborâte de minute bune. Semnalele luminoase sunt în funcţiune, iar cele acustice pot fi auzite de la sute de metri. În numai câteva zeci de secunde, trenul plecat din gara Devei să va intersecta cu Strada Hărău, unde trecerea autovehiculelor a fost interzisă. În timp ce garnitura accelerează spre staţia vecină, mecanicii de locomotivă rămân îngrijoraţi.

Inconştienţă
În loc să aştepte trecerea vagoanelor, zilnic, la intersecţia cu pricina, zeci de şoferi se expun pericolului, tăind calea trenurilor. Privesc în stânga şi în dreapta să observe dacă pe cele şapte – opt linii feroviare pe care urmează să le tranziteze se află vreun tren în mişcare. Apoi, ignorând semnalele acustice şi luminoase, ocolesc cu greu barierele, înaintând prin perimetrul denivelat. Deşi vizibilitatea le este redusă, iar la o pană de motor sau de cauciuc, maşinile oprite pe calea ferată pot fi spulberate de colosul de fier, cu tot cu pasageri, şoferii kamikaze îşi asumă inconştienţi acest risc. Numai ieri după-amiază, o coloană de trei autoturisme a fost filmată făcând jaloane printre barierele de la intersecţia căii ferate cu strada Hărăului, chiar înainte de sosirea unui marfar. Şoferii nici măcar nu s-au mai asigurat la traversare.

Se aşteaptă la ce e mai rău
„Au pus barierele degeaba. Multă lume trece peste calea ferată, ocolindu-le. Până nu o să vedem vreo maşină zdrobită de tren, şoferii nu se vor lăsa. Nu ştiu de ce se grăbesc atâta şi nu mai aşteaptă două - trei minute până trece trenul”, a spus, nedumerită, Smaranda Achim, o localnică de pe Strada Hărăului. Femeia susţine că a văzut şi maşini care s-au împotmolit în gropile din zona liniilor ferate, chiar înainte de trecerea trenurilor, însă până acum şoferii au avut noroc.

Risc de accidente fatale
Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara, spune că în marea majoritate a cazurilor, accidentele dintre autoturisme şi garnituri de tren au fost fatale pentru ocupanţii locurilor din maşini. Potrivit poliţiştilor de la IPJ Hunedoara, sute de şoferi au rămas fără permise auto pentru că nu au respectat regulile de circulaţie la trecerea peste calea ferată. Amenzile şi riscul accidentelor nu îi sperie, însă, pe şoferii kamikaze.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite