Hunedoara: VIDEO Maşini de fiţe, trase pe dreapta de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste 40 de poliţişti şi jandarmi hunedoreni postaţi la ieşirea din staţiunea Geoagiu Băi au dat, în numai trei ore, amenzi în valoare de aproape 5.000 de lei.

Duminică dimineaţa, începând cu ora 02:00, pe raza staţiunii au fost organizate două filtre rutiere, formate din poliţişti şi jandarmi, care au oprit pentru control peste 50 de autoturisme. Vizaţi de controalele agenţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara au fost, în primul rând, petrecăreţii care se întorceau de la discotecile din staţiunea balneoclimaterică de lângă Orăştie. În urma acestei acţiuni, peste 30 de persoane au fost amendate, fie pentru tulburarea liniştii publice, fie pentru contravenţii la legea circulaţiei.

O mare parte dintre hunedorenii opriţi în trafic au fost posesorii unor maşini de fiţe, unii întorşi de la cluburi, la volan, după ce au consumat băuturi alcoolice. "Am băut doar două beri şi am plecat acasă", s-a scuzat în faţa agenţilor, unul dintre şoferii traşi pe dreapta. Vorbele nu au fost îndeajuns. Tânărul a rămas fără permis de conducere pentru următoarele 30 de zile.  

Acţiunile comune Poliţie – Jandarmerie vor continua şi pe viitor, informează IPJ Hunedoara.

  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite