Hunedoara: Gara din Hunedoara, închisă de teama oamenilor fără adăpost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare seară, administratorii staţiei CFR pun lacătul pe poarta de intrare în municipiu.

Până nu demult, susţin poliţiştii de la Serviciul Transporturi Feroviare Hunedoara, staţia CFR a municipiului ajunsese un loc ideal unde oamenii străzii îşi petreceau nopţile. În mai multe rânduri, persoanele fără adăpost, şi nu doar ele, au distrus mobilierul stabilimentului, au rupt uşile, au spart geamurile şi şi-au făcut nevoile în mijlocul gării. Între cei care au preferat staţia feroviară ca loc de refugiu s-au numărat şi femei cu copii mici, găsite deseori dormind învelite în plăpumi, la intrarea în clădire.

Lăsată în întuneric

În prezent, în fiecare seară după orele 22, ca niciodată în cei peste 50 de ani de existenţă ai staţiei CFR, gara din Hunedoara îşi închide porţile. Angajaţii pun lacăt la ambele intrări în holul principal, sălile de aşteptare fiind încuiate cu mult mai devreme. Până şi becurile care luminează peronul sunt stinse, iar locul rămâne în beznă. Poarta de intrare în oraş a călătorilor cu trenul este descuiată abia a doua zi, la orele dimineţii. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite