Hunedoara: Alcoolici anonimi, racolaţi prin ziare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din puţinii bani rămaşi, membrii asociaţiei plătesc anunţuri în care invită alcoolicii să înceapă terapia de grup. 

Fondată acum 20 de ani la Timişoara, de către un profesor venit din SUA, Asociaţia Alcoolicilor Anonimi funcţionează de câţiva ani şi la Hunedoara. Cei 15 membri se întâlnesc de două ori pe săptămână în clădirea bibliotecii municipale, pentru a lua parte la terapia de grup organizată după reguli pe cât de stricte, pe atât de ciudate, necesare pentru a-i scăpa de viciul băuturii.

O bere face cât două ciorbe

„Mă numesc Liviu şi sunt alcoolic. Am admis că eram neputincios în faţa alcoolului”, se prezintă, după rugăciunea de rigoare şi momentul de reculegere pentru victimele alcoolului, unul dintre participanţii la şedinţele Alcoolicilor Anonimi din Hunedoara. Bărbatul se mândreşte că nu a mai pus gura pe băutură de 15 ani. Fost împătimit al pălincii ungureşti, el povesteşte că a ajuns de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie din Zam, pentru dezalcoolizare.

„Lucram pe şantier la Râu de Mori şi, deşi primeam un salariu bun, în cinci ani am reuşit performanţa să îmi cumpăr o geacă şi o pereche de tenişi, în rest, am băut tot. Ajunsesem la concluzia că o bere este echivalentul a două ciorbe, deci nu mai aveam nevoie de mâncare”, a spus hunedoreanul. Acum el este un exemplu pentru cei care aderă la Asociaţia Alcoolicilor Anonimi.

Pentru a populariza asociaţia şi a atrage noi membri, Asociaţia Alcoolicilor Anonimi Hunedoara a recurs la anunţuri de mică publicitate. În măsura posibilităţilor financiare, pentru că grupul nu are niciun fel de finanţare. „În trecut, se strângeau mai mulţi bani. Dar, chiar înainte de a aniversa înfiinţarea grupului de la Hunedoara, contabilii noştri au băut toţi banii strânşi din cotizaţii”, şi-a amintit Liviu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite