Horia, satul în care singurul investitor este un francez de origine croată

Businessmanul din Hexagon şi-a deschis o fabrică de textile în fosta cantină a staţiei de utilaje agricole din localitatea ialomiţeană. Acolo unde nu a reuşit regimul comunist să

Businessmanul din Hexagon şi-a deschis o fabrică de textile în fosta cantină a staţiei de utilaje agricole din localitatea ialomiţeană.

Acolo unde nu a reuşit regimul comunist să industrializeze, a reuşit un investitor francez. Cine şi-ar fi imaginat că în satul Horia, din comuna ialomiţeană Axintele, unde nu a existat industrie, fie ea uşoară sau grea, nici pe vremea lui Ceauşescu, va veni un occidental să facă o fabrică de textile în cantina tractoriştilor? Antreprenorul a investit peste 4 miliarde de lei în Horia fără să ştie ce-l aşteaptă...

Sărăcia lucie este cuvântul de ordine în comuna Axintele din judeţul Ialomiţa. Cele trei sate ce fac parte comună sunt amplasate în mijlocul pustiului, unde, mai mult ca sigur, nici ţipenie de oficial nu pune piciorul. Imaginea este dezolantă, satele par părăsite, pentru că, în timpul zilei, toţi cei care încă mai au putere de muncă şi ceva noroc sunt angajaţi în Urziceni şi Bucureşti, în construcţii sau ca paznici pe la diverse firme.

Economia comunei lipseşte cu desăvârşire, Axintele şi Horia fiind zone în care industrializarea nu a ajuns nici pe vremea lui Ceauşescu. Singura amintire a epocii de tristă amintire este fosta Staţie de Mecanizare a Agriculturii, adică un complex de clădiri unde erau reparate utilajele agricole. Pe vremea comuniştilor, SMA-ul avea 260 de angajaţi, pentru ca în prezent să mai muncească aici doar doi oameni, unul dintre ei fiind portarul.

Investitorul din cantină a fost director la Naf Naf

Chiar dacă ultimul loc în care ai vrea să îţi deschizi un business este o comună fără infrastructură şi fără personal calificat, s-a găsit totuşi un investitor şi pentru acest colţ din Ialomiţa. Este vorba de un francez cu origini croate, Pierre Tasic, care, prin intermediul unei cunoştinţe născute în acest sat, s-a hotărât să investească într-o făbricuţă de textile.

Francezul a avut "norocul" de a nimeri prin ţara noastră în anul 2000, pe post de director tehnic la celebra companie de confecţii Naf Naf. După vreo trei ani, a constatat cât de "românească" devenise afacerea Naf Naf în România şi a hotărât că ar fi mai practic să-şi deschidă o firmă de textile. Nimic mai greşit, pentru că a făcut cunoştinţă cu practicile birocratice româneşti.

"România este singura ţară unde am fost şi unde se fură de la ministru la femeia de serviciu", povesteşte cu năduf, supărat nevoie mare pe statul român, Pierre Tasic. Francezul a investit în mica fabrică din satul Horia aproximativ patru miliarde de lei, bani cheltuiţi în special pe maşini de cusut profesionale, care au costat aproape 1.500 de euro bucata.

În afară de valoarea totală a investiţiei, francezul mai plăteşte o chirie de 3 milioane de lei lunar pentru sala de mese a fostei staţii de mecanizare. Pierre Tasic ne-a spus că are parte de foarte multe cheltuieli.

30 de horence necalificate lucrează la francez

"Numai transportul zilnic al unui angajat mă costă 800 de mii de lei zilnic", ne-a declarat patronul francez. Pierre spune că nu poate să asigure mai mult decât salariul minim pe economie angajatelor sale.
"Şi aşa, fetele nu se pricep la cusut, iar şcolarizarea tot din banii mei o suport", mai spune francezul, contrariat că statul român nu asigură şcolarizarea celor care nu au studii de specialitate.

În atelierul său lucrează cam 30 de fete, iar dintre acestea doar câteva au habar de ce înseamnă croitoria şi lucrul cu o maşină de cusut profesională. Toate angajatele sunt din Horia sau Axintele şi, în afară de treburile gospodăreşti, alte munci nu au prestat. "Probabil că, dacă nu era francezul care să le angajeze, acum ar fi fost undeva prin Spania, la căpşuni, sau prin Italia, ca babysitter", spune Ileana, o femeie care aşteaptă de mult timp la poarta francezului, să fie şi ea angajată.

Localnicii visează la aeroport în satul lor

Alexeni, un sat lipit de comuna Axintele, are o pistă de decolare şi aterizare, situată în incinta unei unităţi militare dezafectate, ce se întinde pe câteva hectare. Întregul ansamblu se află acum în administrarea Penitenciarului Slobozia. Cu toate acestea, sătenii din Axintele şi Horia îşi pun în continuare speranţele în acest proiect, însă şansele de izbândă sunt destul de mici.

Lipsa aproape completă a infrastructurii de transport, aglomeraţia constantă pe ieşirea Colentina-Voluntari şi, mai ales, posibilul refuz al companiilor low-cost de a opera pe acest aeroport, califică din start proiectul ca fiind unul ratat.
Pe lângă investitorul francez, mai există un mic afacerist local. Este vorba de unul dintre foştii ingineri de la Staţia de Mecanizare a Agriculturii, Moise Tudor. În prezent, acesta este acţionarul majoritar al SMA-ului, cu 89% din total, restul de 11% fiind deţinute de alţi 60 de săteni.

Pe lângă chiria percepută francezului care fiinţează cu făbricuţa de textile în cantina SMA-ului, Moise Tudor mai are promise investiţii din partea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Este vorba de transformarea a două din clădirile SMA-ului în azil de bătrâni. Micul afacerist ialomiţean spune că aceste două clădiri au îndeplinit cerinţele ministerului, adică o locaţie liniştită, pădure în apropiere, sală de mese ori de duşuri. Proiectul nu a fost derulat, însă există mari speranţe în acest sens.

În aşteptarea marilor investiţii, Moise Tudor se îndeletniceşte cu ce ştie el cel mai bine, adică agricultură şi zootehie. Într-un fost altelier de mecanică de la SMA, a amenajat un mic grajd în care creşte vaci, tăuraşi şi cai. Afaceristul ialomiţean nu prosperă, însă mica ocupaţie îi aduce ceva bani la bugetul restrâns al familiei. Are vreo 20 de vaci pentru lapte, 11 pentru reproducere, 8 juninci şi 8 tăuraşi pentru tăiere şi reproducere.

HORIA, iN CIFRE

Infrastructura comunei este la pământ, pentru că nu există canalizare, apă curentă, gaze ori şosele asfaltate. Primarul din Axintele, Niculae Duţu, spune că principala cauză a lipsei de investiţii în această zonă este infrastructura foarte slabă.

Localitatea are circa 3.000 de locuitori, ale căror singure speranţe de mai bine se leagă de un posibil proiect rezidenţial şi de materializarea celui care prevedea un aeroport low-cost în comuna învecinată
Bugetul local este de aproximativ 23 de miliarde de lei vechi, din care 50% reprezintă venituri proprii
În Horia, există doi agenţi economici, şi alte zece societăţi comerciale din domeniul agricol

Creşterea animalelor, între tradiţie şi afaceri

Principala sursă de venit a sătenilor de prin aceste locuri este legată exclusiv de muncile câmpului şi creşterea animalelor, însă, cum vara anului trecut a fost una dintre cele mai secetoase din ultimii ani, agricultura pe aceste meleaguri este în stadiul de simplă discuţie. Preţul furajelor a crescut, iar culturile de grâu, porumb şi floarea-soarelui nu rentează.

Acum 3-4 ani, întreţinerea animalelor din grajd îl costau pe Moise Tudor cam 20 de milioane de lei, însă obţinea de pe urma lor cam 35 de milioane de lei. Acesta mai rămânea cu vreo 15 milioane de lei în mână, un profit minuscul pentru orice mic afacerist din România. Odată cu seceta din 2007, ialomiţeanul a început să iasă în pierdere. În prezent, Moise cheltuie 40 de milioane pe lună ca să câştige 30. O pierdere lunară de 10 milioane, pentru o fermă cu 40 de animale, chiar reprezintă o gaură substanţială în buget.

"Poate dă Dumnezeu ca anul ăsta să nu mai fie secetă, iar Ministerul Agriculturii să intervină pe piaţa de furaje", a spus, plin de speranţă, Moise. Bărbatul este încrezător totuşi mai mult în Dumnezeu decât în Cioloş, pentru că "ministerul se ocupă de cipurile din animale şi eutanasierea <> , decât de ajutorarea agricultorilor".

Nici actualul boom imobiliar al terenurilor agricole nu pare să fi atins satele din Ialomiţa. Pentru orăşenii plictisiţi de satele devenite peste noapte pepiniere de bogătaşi şi care visează la o oază de verdeaţă şi linişte, Axintele şi comunele aferente par să fie locaţia de vis. Preţurile sunt şi ele la fel. Un hectar de pământ arabil poţi să-l cumperi cu 100 de milioane de lei vechi, adică undeva pe la 3.000 de euro. Nu vă grăbiţi însă, pentru că drumurile sunt foarte stricate, iar dacă nu aveţi în dotare o maşină de teren, plimbarea până la casa de vacanţă va fi lungă şi anevoioasă.