Hipodromul Ploiesti a fost luat de italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De saptamana trecuta, societatea italiana SC Ippodromi&Citta Spa Roma Italia a ajuns in posesia hipodromului, avand drept de concesionare pentru urmatorii 49 de ani. Conform caietului de sarcini, noii

De saptamana trecuta, societatea italiana SC Ippodromi&Citta Spa Roma Italia a ajuns in posesia hipodromului, avand drept de concesionare pentru urmatorii 49 de ani. Conform caietului de sarcini, noii proprietari vor avea de realizat mai multe obiective in cei trei ani in care trebuie sa investeasca peste 4 milioane de euro: amenajarea pistei centrale si executarea unei piste secundare, crearea unui sistem de drenaj si de canalizare a apelor, amenajarea nocturnei si consolidarea tribunei, dotarea bazei cu instalatii de radioficare si televiziune, crearea unor spatii pentru pariuri, repararea cladirilor administrative si a grajdurilor. Viceprimarul Radu Socoleanu a infirmat faptul ca baza sportiva va fi desfiintata urmand ca pe acel teren sa fie facut un supermarket. "Nu este vorba despre asa ceva. Nu va mai luati dupa tot felul de zvonuri aruncate de unul sau de altul. Se vor face un supermarket si o baza de agrement, dar pe terenurile de langa hipodrom. Ies atat de multe discutii pentru ca sunt interesele crescatorilor in joc", a declarat conducatorul ploiestean. "Inca nu s-a semnat contractul pentru ca s-a asteptat sa treaca cele cinci zile necesare pentru depunerea eventualelor contestatii. In aproximativ zece zile se va incheia si contractul. Oricum am primit mai mult decat cele 2 milioane de euro la care ne asteptam, suma ajungand la peste 4 milioane", a adaugat Socoleanu. In martie 2004, Primaria Ploiesti organiza o a doua licitatie pentru concesionarea bazei hipice, din cauza faptului ca in decembrie 2003 nu se prezentase nimeni. Acum un an au fost cumparate cinci caiete de sarcini si au fost depuse doar doua oferte. Una de la societatea italiana SC Ippodromi&Citta Spa Roma Italia, iar cea de-a doua de la Ioan Balanescu, un fost administrator al hipodromului. Institutia condusa de primarul PSD Emil Calota cerea o investitie de aproape 2 milioane de dolari. Chiar daca firma din Peninsula oferea peste 4 milioane de dolari, conducatorii din primarie n-au dat unda verde licitatiei, motivandu-si interventia prin faptul ca cei doi licitatori ar fi avut o intelegere pentru scaderea pretului de achizitie. Asta chiar daca macaronarii oferisera cu aproximativ 2 milioane de dolari mai mult decat cerusera oficialii ploiesteni. Fostul si actualul primar Emil Calota, ajutat de fostii viceprimari Ion Iancu si Nae Oprea, a anulat rezultatul licitatiei fara baze legale, fapt demonstrat de italieni, care au castigat in instanta procesul. Conform deciziei Curtii de Apel, care a dat o hotarare definitiva, primaria era obligata sa decida castigatorul, astfel ca italienii trebuiau sa intre in posesia bazei inca de anul trecut. Din 1990, administrarea hipodromului din Ploiesti a fost o adevarata telenovela. Scandaluri peste scandaluri si toate iesite din faptul ca baza hipica a ajuns o adevarata paragina din cauza unei proaste gestionari care a dus la pierderi de aproximativ 2 miliarde de lei. Din 2002, in urma Hotararii de Guvern 237 din 13 martie, Primaria Ploiesti a primit in administrare hipodromul si s-a incercat scoaterea acestuia la licitatie. Terenul de peste 350 de hectare a fost si in atentia lui Ion Tiriac, care a dorit sa construiasca acolo un supermarket.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite