Hingherii lui Vadim

Închipuiţi-vă, boieri dumneavoastră, că, după ce marii producători de întuneric din câteva ţări europene şi-au tras o prăvălie comună sub firma Naţionalismului luminat, vă

Închipuiţi-vă, boieri dumneavoastră, că, după ce marii producători de întuneric din câteva ţări europene şi-au tras o prăvălie comună sub firma Naţionalismului luminat, vă întâlniţi într-o noapte, pe străzile Vienei, cu musiu Heider, înconjurat de gealaţii rasişti din ţările vecine, cu revolverele la brâu, încântaţi că nepoata lui Musolini tocmai le-a dansat din buric. Veţi avea, oare, curajul să le cereţi un foc?
Culmea e că saliva cu care s-a cimentat noua construcţie politică a neofascismului european îi aparţine tribunului Corneliu Vadim Tudor, ce se gudură acum fericit taman în faţa celor ce vociferau că românii nu au ce căuta în lumea civilizată.
Cât avea lanţul scurt, lătrăul era privit de presa occidentală ca o ciudăţenie mioritică a Epocii de aur, ce n-a suferit de coitus întreruptus în decembrie 1989, de vreme ce stă în continuare cu nasul în curul fostei Securităţi.
Abia acum, când poate zburda alături de alte potăi pe pajiştile coanei Europa, Vadim Tudor începe să fie perceput ca un pericol public, căci după ce a visat cadavre de intelectuali pe stadioane şi a hărtănit fără probleme, sub ochii îngăduitori ai colegilor din Senat, "jidani, bozgori şi ţigani" în mica măcelărie numită România Mare, nesătulului i s-a făcut poftă de cărniţă proaspătă pe varză de Bruxelles.
Negru în cerul gurii ca orice naţionalist luminat, Vadim Tudor va face cât de curând cunoştinţă cu hingherii comunitari.