Hillary Clinton pledează pentru un stat palestinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Obama susţine soluţia privind existenţa a două state, israelian şi palestinian. Cu ocazia primei sale vizite în Orientul Mijlociu, noul secretar de stat american a reafirmat angajamentul Washingtonului de a acţiona pentru crearea unui stat palestinian.

Fosta primă-doamnă a Statelor Unite, aflată pentru prima dată în Orientul Mijlociu în calitate de şef al diplomaţiei americane, şi-a început, ieri, vizita la Ramallah, după un sejur de două zile în Israel.

Clinton s-a întâlnit cu premierul palestinian, Salam Fayyad, şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. Ea a declarat că noua administraţie de la Washington susţine ideea creării unui stat palestinian, singura soluţie pentru o pace durabilă cu Israelul.

„În final, o soluţie cu două state, care să coexiste paşnic, este inevitabilă“, a subliniat ea. „Primul pas făcut încă de acum este un armistiţiu durabil în Gaza“, a adăugat şefa diplomaţiei americane, cerând grupării Hamas să pună capăt tirurilor de rachete asupra sudului Israelului.

Sprijinul acordat de Washington soluţiei „celor două state“ ar putea duce la tensiuni cu viitorul guvern israelian condus de premierul desemnat Benjamin Netanyahu, apreciază analiştii.

Deşi a subliniat „relaţiile speciale“ dintre SUA şi Israel, Clinton a criticat marţi planul lui Netanyahu privind „pacea economică“ din regiune, afirmând că „orice iniţia-tivă economică lipsită de o rezolvare politică nu are şanse de succes“, scrie cotidianul israelian „Haaretz“.

Emisari în Siria

În cadrul turneului diplomatic, secretarul de stat american a anunţat şi trimiterea a doi emisari la Damasc, un reprezentant al Departamentului de Stat şi un altul al Casei Albe, „pentru a examina problemele bilaterale cu Siria“. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite