Hayssam, eliberat în baza unei adeverinţe medicale inexistente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia de procurori a CSM a ajuns la concluzia că procurorul Ciprian Nastasiu a pus concluziile din instanţă, pentru eliberarea sirianului Omar Hayssam, fără a ţine seama de probele

Secţia de procurori a CSM a ajuns la concluzia că procurorul Ciprian Nastasiu a pus concluziile din instanţă, pentru eliberarea sirianului Omar Hayssam, fără a ţine seama de probele administrate în dosar. Astfel, el a încălcat dispoziţiile Legii de organizare judiciară şi cele din Legea privind statutul magistratului.

"Procurorul a solicitat revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului Omar Hayssam invocând un act medical care, la data judecării cauzei, nu exista la dosar, procurorul intrând în posesia acestuia după ce a prezentat concluziile în faţa instanţei de judecată", se arată în motivarea deciziei CSM. Ciprian Nastasiu a fost sancţionat cu reducerea a 15% din salariu pe o perioadă de trei luni. "Latura obiectivă constă în acţiunea procurorului Nastasiu Ciprian, neconformă cu îndatoririle profesionale, de a pune concluzii în instanţa de judecată, fără a ţine seama de probele administrate, încălcând astfel dispoziţiile art.67 al. 2 din Legea nr. 304/2004", se mai arată în motivarea CSM. Nastasiu a declarat că este nemulţumit de decizie şi a atacat-o, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Acţiuni neconforme cu îndatoririle procurorilor"

CSM a mai relevat că, în alte trei cazuri, procurorul Ciprian Nastasiu a avut "acţiuni neconforme cu îndatoririle profesionale ale procurorului". Primul caz: "Încălcarea dispoziţiei procurorului ierarhic superior dată în scris ca la şedinţa de judecată din 26.04.2006 să participe procurorul Mihailiuc Alexandru". De asemenea, CSM a concluzionat că Nastasiu nu a informat conducerea DIICOT în legătură cu intenţia de a înlocui procurorul de şedinţă. El a solicitat procurorului de şedinţă desemnat de conducerea DIICOT, Mihailiuc Alexandru, să ceară revocarea măsurii preventive dispusă faţă de inculpatul Omar Hayssam în dosarul în care era trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de terorism. Ciprian Nastasiu, procurorul care a instrumentat dosarul răpirii ziariştilor, a mers personal la Curtea de Apel Bucureşti, în aprilie 2006, când era termen în proces, l-a înlocuit pe procurorul de şedinţă Alexandru Mihailiuc şi a cerut eliberarea lui Omar Hayssam pe motive medicale. Sirianul a fost condamnat luna trecută la 20 de ani de închisoare în acest dosar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite