Haosul stăpânea peste tot frontul românesc în Primul Război Mondial
0
În ianuarie 1917, Cabinetul de Război de la Londra primea un raport devastator la adresa comportamentului României în Primul Război Mondial. Căpitanul J.D. Scale descria în cele mai mici detalii situaţia dezastruoasă a disciplinei în armata română, condiţiile sanitare precare, demoralizarea întregii societăţi care, după doar şase luni de război, nu mai dorea altceva decât pacea.
Pe alocuri dur la adresa românilor, de cele mai multe ori lăudând calităţile nefructificate ale soldatului român, raportul căpitanului Scale rămâne un document care trebuie citit fără prejudecăţi: în decembrie 1916, România era îngenuncheată şi trebuia să găsească forţa de a se ridica. Intertitlurile ne aparţin.
„Petrograd 26-01-1917
Condiţiile generale din România în timpul lunilor decembrie 1916 şi ianuarie 1917
(...)
Românii. Cea mai mare parte a acestor două luni m-a găsit printre ţăranii români şi sunt sigur că aceştia au constituţia unor soldaţi excelenţi. Nu sunt pretenţioşi, muncesc din greu şi au o constituţie fizică excelentă, iar pentru cei care le cunosc limba este foarte uşor să se înţeleagă cu ei. Sunt nişte mărşăluitori excelenţi. Am fost cu generalul Văitoianu la Câmpina când forţele sale s-au retras de la trecătoarea Predeal şi i-am văzut trupele după un marş de 45 de kilometri fără hrană sau odihnă; deşi disciplina de marş a fost inexistentă, totuşi trupele au continuat să meargă şi, după câte ştiu, au continuat marşul întreaga noapte până la Ploieşti. Ofiţerii sunt nefolositori şi dincolo de orice dispreţ. Se pare că niciodată nu sunt alături de oamenii lor atunci când condiţiile sunt neplăcute. În timpul unei întregi nopţi de retragere între Câmpina şi Ploieşti, cu drumurile blocate de căruţe şi tunuri, am văzut doar doi ofiţeri români atunci când era nevoie de orice ofiţer aflat la îndemână. Toată această coloană, de 700 de căruţe, cred că a fost capturată de germani a doua zi. Oraşele mari ca Iaşi şi Bârlad sunt în prezent pline de ofiţeri români îmbrăcaţi cu fast, pudraţi şi machiaţi care nu fac absolut nimic; unii dintre ei, fără îndoială, sunt în permisie, însă majoritatea absentează de la unităţile lor. Cu un astfel de exemplu cu greu pot fi învinovăţiţi soldaţii simpli dacă fac şi ei acelaşi lucru, iar satele sunt pline de soldaţi români care nu fac nimic. Cred că de curând a fost emis un ordin care cere tuturor soldaţilor şi ofiţerilor români să se alăture unităţilor lor de îndată, anulând toate permisiile şi cerând tuturor gradelor care au permisii medicale să se prezinte pentru examinare. Ofiţerii îşi tratează oamenii ca pe nişte câini, iar oamenii nu au niciun respect faţă de ofiţerii lor. Armata română cu ofiţerii săi cred că este mai mult decât nefolositoare, însă cu alţi ofiţeri şi cu întăriri din partea trupelor ruse ar fi excelentă. Nu sunt neobişnuite rănile auto-provocate. (...)
Disciplina aşa cum o ştim noi abia dacă există
Disciplina. Printre români disciplina de marş este foarte proastă. Transporturile se deplasează pe drumuri în orice formă, blocând orice, şi nimeni nu pare să observe acest lucru, decât dacă îi este împiedicată propria deplasare. Blocajele sunt numeroase. Căruţele, deşi încărcate, sunt folosite de ofiţeri şi trupă. Disciplina aşa cum o ştim noi abia dacă există.
Ruşii demonstrează o disciplină de paradă, care poate sau nu să fie benefică, cum ar fi soldaţii care salută tot timpul când le vorbeşte un comandant, oprind orice activitate şi dând onorul atunci când trece un general etc., însă disciplina reală este relaxată. Echipele de muncă, doar dacă nu sunt conduse de un ofiţer, fac foarte puţin; subofiţerii, cu foarte puţine excepţii, în cazul unor astfel de misiuni sunt la fel de delăsători ca şi trupa; ofiţerii, atunci când munca este neinteresantă, sunt relaxaţi şi nu insistă în a pune trupa la muncă. Orice scuză, cât de mică, este folosită pentru oprirea muncii dacă este neinteresantă, chiar dacă este de o importanţă vitală. Motivul acestei atitudini este neînţelegerea importanţei unei munci care nu este în legătură directă cu luptele. Nimeni nu poate acuza ruşii de lipsa celor mai înalte calităţi de luptă, însă în cazul unor misiuni care necesită o muncă neinteresantă, sentimentul datoriei este nul. De asemenea, nu există niciun fel de concurenţă sănătoasă care se găseşte în rândurile armatei noastre. Ideea de a încerca să duci la îndeplinire o sarcină mai repede decât alt detaşament este inexplicabilă pentru soldatul rus.
Citiţi articolul complet pe historia.ro
Se încarcă comentariile...
