Hamas şi mişcările palestiniene recunosc statul evreu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

surpriză întrucât prevede recunoaşterea implicită a Israelului de către Hamas. E un viraj istoric al mişcării integriste radicale. În paralel, cum era de aşteptat, Israelul a lansat

surpriză întrucât prevede recunoaşterea implicită a Israelului de către Hamas. E un viraj istoric al mişcării integriste radicale. În paralel, cum era de aşteptat, Israelul a lansat operaţiunea "Ploi de vară", o ofensivă militară de anvergură în Gaza, pentru eliberarea soldatului său capturat de trei grupări palestiniene.
Mişcările palestiniene, exceptând Jihadul Islamic, au semnat o "înţelegere naţională" prin care se recunoaşte implicit existenţa Israelului. "Iniţiativa deţinuţilor" a fost elaborată de lideri ai Hamas, Fatah, FPEP, FDEP şi Jihadul Islamic care sunt închişi în Israel. Negocierile au durat câteva săptămâni, în final părţile căzând de acord cu principiul existenţei unui stat palestinian având ca teritorii Cisiordania şi Fâşia Gaza, soluţie ce sugerează de facto existenţa Israelului, pe care, până acum, Hamasul refuza să-l recunoască în mod explicit. Chiar dacă un oficial al mişcării nuanţa înţelegerea, observatorii susţin că e totuşi o schimbare radicală în poziţia mişcării islamiste, care "renunţă astfel la crearea unui stat per ansamblul teritoriului Palestinei istorice, pe care Carta Hamasului îl consideră drept un Waqf, un bun religios".

"Ploi de vară"
E o lovitură a preşedintelui Mahmud Abbas şi chiar a Hamasului, care ar putea avea un impact major în actualul context politic din regiune. Ea s-a consemnat cu câteva ore înainte ca buldozere, blindate, elicoptere şi soldaţi israelieni să intre în Fâşia Gaza. Numele de cod al operaţiunii e "Ploi de vară", iar acţiunea, lansată în mod special în sud, se cheamă "Shelit sud", după numele soldatului israelian capturat.
În cursul nopţii, aviaţia israeliană a bombardat trei poduri şi a avariat centrala electrică din tabăra de refugiaţi Nusseirat, toată Fâşia Gaza plonjând în beznă. În vreme ce unii palestinienii au baricadat străzile, alţii au luat calea bejeniei. În paralel, Comitetele de Rezistenţă Populară care, alături de alte două grupări, îl deţin pe caporalul Gilad Shalit, au ameninţat că îl vor ucide pe colonul Eliahu Asheri, 18 ani, capturat în Cisiordania. În fine, semnalăm că premierul israelian a declarat că guvernul său e decis "să recurgă la mijloace extreme pentru a-l aduce acasă pe Gilad şi nu are intenţia de a reocupa Fâşia Gaza".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite