Haiducii de la Robăneşti

În mica localitate aflată la numai 18 kilometri de Craiova, l-am întâlnit pe strănepotul unuia dintre ţăranii răsculaţi la 1907. În vârstă de 81 de ani, Ion Nicolae ne-a spus povestea,

În mica localitate aflată la numai 18 kilometri de Craiova, l-am întâlnit pe strănepotul unuia dintre ţăranii răsculaţi la 1907. În vârstă de 81 de ani, Ion Nicolae ne-a spus povestea, transmisă din generaţie în generaţie, despre măcelul petrecut în acel loc cu 100 de ani în urmă.

Aceasta este povestea haiducului Ion Andraşi. Poveste veche de 100 de ani. De pe vremea răscoalei ţărăneşti de la 1907. Am găsit un om, Ion Nicolae, zis Miciurin. El este strănepotul haiducului din comuna doljeană Robăneşti. A fost măcel acolo pe timpul răzmeriţei. Au murit 62 de ţărani, iar alţi 40 au fost răniţi. Dar au fost câţiva oameni, opt la număr, care s-au unit. Au făcut o ceată. Luau banii de la boieri şi apoi îi împărţeau la săraci. Haiducii n-au fost prinşi niciodată. S-au "topit" în negura vremurilor. Aşa ne zice bătrânul de 81 de ani din faţa noastră. Aproape lipsit de vlagă, dar cu privirea tăioasă şi vorba meşteşugită.

Să te întorci în timp nu e uşor. Mai ales că trebuie să faci cale lungă. Până în anul 1907. Pe vremea răscoalei ţărăneşti care a cuprins atunci toată ţara. A pornit din nordul Moldovei, de la Flămânzi, apoi a coborât până în Muntenia şi Oltenia. Mulţi bătrâni am întâlnit la Robăneşti, o comună cu 2.800 de suflete, aflată la numai 18 kilometri de Craiova. Dar majoritatea oamenilor nu ştiu mai nimic de răscoala care le-a încins comuna. Poveştile spuse de părinţi ori de bunici s-au făcut scrum în mintea urmaşilor. N-a mai rămas nimic. Se ştie doar că a fost odată o răscoală.

Casa cu amintiri

Trebuie să baţi tare în poartă, să strigi, ca să te audă cineva. Casa mică, gârbovită, pare pustie. Departe, în curtea lăsată de izbelişte, un căţel amărât mai are curaj să se "răstească" la noi. În sfârşit, uşa casei se deschide încet şi doi ochi, încadraţi de o broboadă, ne studiază câteva clipe. Apare mai târziu şi stâlpul casei. Bărbatul vine şi ne deschide poarta. Mic de statură, uscăţiv, puţin încovoiat. El şi femeia lui rămân o clipă în uşa casei. Mă privesc de parcă nu le-ar mai fi călcat nimeni pragul de multă vreme. Intrăm. În cămăruţa strâmtă până şi aerul a îmbătrânit. Greu de respirat. Două paturi, o măsuţă, un televizor şi multe fotografii pe pereţi. Amintiri din tinereţe. Abia ne găsim un loc unde să ne aşezăm printre atâtea haine şi cutii puse la întâmplare. Am venit aici să aflăm o poveste veche de când lumea. Cel din faţa noastră este Ion Nicolae, care are 81 de ani. Ne zice că e poreclit Miciurin, ca să se deosebească de un alt sătean cu acelaşi nume. Iar pe soţia lui o cheamă Anica. Femeia are 83 de ani.

Două bătălii la Robăneşti

Se face linişte. Pentru o clipă. Cât durează călătoria gândului cu 100 de ani în urmă. Este o poveste care a fost spusă din generaţie în generaţie. Dar numai în familia asta. Era în primăvara lui 1907. Sătenii din comuna Robăneşti s-au răsculat în ziua de 12 martie. "S-au strâns din mai multe sate şi au pornit contra boierilor. Le-au ars conacele. Ţăranii nu mai aveau ce mânca. Aşa cum e şi azi", oftează nea Ion. Doar trei zile a durat revolta la Robăneşti. "Au venit soldaţii, cavaleria, cu puşti, cu baionete". Două bătălii s-au purtat în comună între ţărani şi soldaţi. Prima a fost în satul care a dat şi numele comunei. Au fost ucişi 22 de ţărani, iar alţi 40 au fost răniţi. A doua confruntare a fost în satele Lăcriţa Mare şi Golfin, unde au murit încă 40 de ţărani. "Mulţi ţărani au fost prinşi, schingiuiţi, aruncaţi în beciuri, în lanţuri", ştie gazda noastră din ce i-a povestit tatăl său. "Soldaţii căutau capii revoltei".

Parola haiducilor

Dar opt săteni nu s-au dat prinşi. Au fugit. "Aveau ei locul lor unde se vedeau, la Hanul Doctorului", auzim de la bătrânul Miciurin. Se ştiau nu atât după înfăţişare, cât mai ales după parolă. "Fiecare trebuia să zică <> , ca să se ştie că nu e un străin, că e de-al lor". Locul unde se întâlneau se află acum în apropiere de aeroportul din Craiova. "Unul dintre haiduci era unchiul tatălui meu. Pe unchiul îl chema Ion Andraşi". Povestea e lungă, dar Ion Nicolae are vorba scurtă. "Tatăl meu mi-a povestit că unchiul lui s-a dus la fântână să ia o vadră de apă. Dar nu s-a mai întors. Începuse revolta în sat. Pe urmă s-a aflat de ce a dispărut unchiul. Cică i-a ieşit în cale diligenţa care venea de la Caracal. Unchiul era om zdravăn. S-a pus înaintea cailor. Avea o putere foarte mare. Caii s-au oprit în drum şi el a reuşit să întoarcă trăsura. Apoi a strigat la cei din trăsură să iasă afară. Le-a cerut banii. În caleaşcă era şi prefectul de atunci, pe care îl chema Veleanu. Toţi s-au speriat de forţa lui Andraşi. Aşa că i-au dat traista cu bani pe care boierii o aveau la ei. După ce a luat banii, pe boieri i-a lăsat să plece".

Răscoala de la 1907 e pe internet

Cine să audă de Robăneşti? O localitate ca multe altele, pierdută în sudul ţării. Noroc cu primarul de acolo, care a făcut pagină de internet pentru comună. Şi a pus pe calea electronică tot felul de poze din comună, plus povestea locului. Aşa am aflat că în acel loc a fost prăpăd la 1907. Am tras o fugă până acolo, să vorbim cu Mihai Militaru, primarul. Glumeţ din fire, omul ne zice că, timp de 27 de ani, a fost "naş". A bătut ţara în lung şi-n lat pe tren, că doar a fost ceferist. A ieşit la pensie la 50 de ani, iar din 2004 l-a ales lumea primar. Scrie poezii. O pasiune veche. Iar acum lucrează la un roman. Vrea să stea de vorbă cu fiecare locuitor al comunei. Să afle povestea vieţii fiecăruia. Şi toate poveştile se vor întâlni într-o carte. "Am vorbit până acum cu 100 de săteni", ne anunţă edilul. Ne zice că a avut şi el o bunică, din partea tatălui, care a văzut cum a fost la 1907. "Pe bunica mea o chema Ilinca Luţă. Avea 17 ani în momentul răscoalei. Ştiu de la ea că a fost mare prăpăd atunci. A stat ascunsă într-un şanţ, ca să scape de soldaţi. Se dusese la unul dintre conacele boiereşti din zonă, unde ţăranii puseseră foc. Mai multe conace au fost incendiate", zice primarul.

Legenda zace în cimitirul satului

Primarul ne duce apoi peste câmpuri până la cimitirul satului Lăcriţa Mare. Mai sunt aici morminte vechi. Unele chiar de la 1907. Ale ţăranilor ucişi atunci. Dar crucile au dispărut. Au fost mistuite de trecerea timpului. Nu se mai ştie ale cui oase zac acolo. Poate că tot în acest loc sunt şi mormintele haiducilor. Nimeni nu mai ştie nimic. Până şi legendele au "ars", nu doar conacele boiereşti. Mă gândesc la ce-mi spunea strănepotul lui Ion Andraşi. Când eram în casa bătrânului. Mi-a arătat omul o cutie cu pastile. A dat pe ea 41 de lei noi. În schimb, dacă vrea să vândă un şinic de porumb, primeşte numai 30 de lei. Şinicul e o expresie a locului. O unitate de măsură. Asta înseamnă 13,5 kilograme de porumb. "Nu s-a schimbat nimic pentru ţăranul român. Tot rău o ducem, de 100 de ani încoace. Doar vorbe, că ţăranul o s-o ducă mai bine". E foarte posibil ca povestea aceasta de la Robăneşti să moară. Bătrânul nostru nu mai are cui s-o spună. Fiul său e şomer, cum aflăm chiar de la Ion Nicolae. De poveşti nu mai are chef. Mai e şi un nepot în familia lui Miciurin. Dar e la muncă în Italia. "Mi-a spus că nu mai suportă să trăiască aici", zice omul nostru. Cu greu îşi stăpâneşte lacrimile urmaşul haiducului.

Cântecul lui Iancu Jianu

Haiducii au făcut un fel de listă cu toţi oamenii săraci din Robăneşti. Şi treceau din casă în casă, pe la nevoiaşi, în puterea nopţii, să le dea câte o mână de bani. "Haiducii ştiau bine cine din sat e sărman şi se ţinea socoteala, să se ştie cine a primit bani", ne spune bătrânul nostru. După ce a trecut revolta, la vreo câteva săptămâni, Ion Andraşi s-a încumetat să vină în sat. Era într-o duminică, la horă. "Apare unchiul lui tata. Era îmbrăcat în haine de sărbătoare, de-ţi luau ochii. Şi a cerut lăutarilor să cânte cât pot de tare cântecul lui Iancu Jianu. Au cântat. Apoi unchiul le-a dat bani". Soldaţii au prins de veste că unul dintre haiduci şi-a făcut apariţia în sat. Au înconjurat locul şi l-au legat pe Ion Andraşi. I-au pus lanţuri la mâini şi la picioare şi au pornit cu el spre Craiova. Dar au făcut greşeala s-o ia pe drumul care trecea tocmai pe la Hanul Doctorului. A fost zarvă mare acolo, pentru că ceilalţi haiduci au sărit în capul soldaţilor, i-au tăbăcit bine, apoi l-au eliberat pe omul lor. Şi de atunci duşi au fost. Nimic nu s-a mai ştiut de ei.

Haiducii ştiau bine cine din sat e sărman şi se ţinea socoteala, să se ştie cine a primit bani

S-au strâns din mai multe sate şi au pornit contra boierilor. Le-au ars conacele. Ţăranii nu mai aveau ce mânca. Aşa cum e şi azi.
Ion Nicolae

Toţi s-au speriat de forţa lui Andraşi. Aşa că i-au dat traista cu bani pe care boierii o aveau la ei. După ce haiducul a luat banii, pe boieri i-a lăsat să plece.
Ion Nicolae