Habotnicii lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă întrebi cine sunt cei mai înfocaţi suporteri ai preşedintelui Traian Băsescu, orice copil de şcoală primară îţi va răspunde în secunda doi: Boc, Stolojan, Inteligenţa

Dacă întrebi cine sunt cei mai înfocaţi suporteri ai preşedintelui Traian Băsescu, orice copil de şcoală primară îţi va răspunde în secunda doi: Boc, Stolojan, Inteligenţa Aeronautică Română şi alte comitete şi comiţii. Este adevărat, dar numai în parte. În ultimele săptămâni s-au ridicat alte figuri care s-au pus în slujba preşedintelui mai abitir decât militanţii săi oficiali.

Leagănul noilor fani a devenit tocmai PSD, partidul care încă se mai laudă că reprezintă cea mai importantă formaţiune din opoziţie. Atât de tare se luptă pesediştii cu cele două capete ale balaurului puterii de la Bucureşti - guvernul liberal şi preşedinţia lui Băsescu -, încât, pe lângă sprijinul acordat cabinetului în parlament, acum au reuşit să îngroape în comisia electorală dezbaterea privind votul uninominal. Prima dată pesediştii au zis că susţin votul uninominal majoritar.

Apoi au căzut de acord cu PNL şi PD să susţină varianta Pro Democraţia. După care jumătate au recunoscut acordul, jumătatea cealaltă -ba. Mai târziu au votat principiul, apoi Nicolicea cu Stanciu au schimbat din nou placa revenind asupra răzgândirii.

Iată un joc care i-a lăsat pe mulţi cu ochii în soare, acum în plină caniculă. Pro Democraţia a anunţat că protestează, iar Victor Ponta, cel care mai credea că are de susţinut o poziţie fermă a partidului, şi-a dat demisia din comisia electorală. Cui foloseşte acest talmeş-balmeş pe care Mircea Geoană fie îl aprobă, fie este incapabil să-l oprească?

Întâmplător, într-o declaraţie recentă, Traian Băsescu afirma că legea electorală despre care se discuta în comisie lasă jumătate din parlament la cheremul "hahalerelor" din partide. Se poate crede că pesediştii din comisie s-au simţit vizaţi, au avut un puseu de sinceritate şi au decis să blocheze legea. În acest caz, ar merita să intre în parlament fără să mai participe la alegeri. Dar sunt puţine şanse ca resurecţia morală să fie motivaţia unui asemenea comportament.

Mai degrabă au decis la nivelul partidului să folosescă armele lui Traian Băsescu. Vrea preşedintele vot uninominal majoritar? Vrem şi noi! Se luptă şeful statului cu hahalerele? Ne luptăm şi noi! Scopul ar fi să-l provoace pe preşedinte să convoace cât mai repede referendumul pentru a nu folosi consultarea populară ca sprijin în favoarea PD la europarlamentare.

Raţionamentul nu ţine seama de faptul că Traian Băsescu reuşeşte să-şi transfere popularitatea asupra PD fără a avea nevoie de referendum. Politica bezmetică a social-democraţilor nu face altceva decât să-i dea dreptate preşedintelui, demonstrând tuturor că politicienii nu sunt buni decât să mintă şi să înşele poporul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite