HUNEDOARA: Nicolae Forminte, antrenorul gimnastelor de aur

A început să facă gimnastică pe când avea 8 ani. În urmă cu 15 ani a venit pentru prima dată la Deva, iar din 2005 antrenează lotul naţional de gimnastică feminină.

Născut: 17 octombrie 1956
Educaţie: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti
Experienţă: peste 30 de ani
Familie: căsătorit, un copil

Nicolae Forminte face, de ani buni, la Deva, ceea ce el numeşte „muncă de laborator”. Spune că nu ţine socoteala medaliilor pe care le-au câştigat sportivele antrenate de el, dar adaugă repede că „au fost unii care s-au apucat să le numere” şi ar fi vreo câteva zeci. Este convins că lumea cunoaşte foarte puţin din problemele reale ale gimnasticii şi ţine să reamintească eforturile enorme pe care cei implicaţi le fac pentru a ajunge la rezultate de excepţie.

Trăim sub teroarea comparaţiilor
 „Eu sunt aici 24 de ore din 24 şi merg acasă, la Constanţa, o dată la o lună şi jumătate, câte un week-end. Însă, pe lângă cele 6-7 ore de muncă în sală, zilnic, alături de fete, mereu este câte ceva de făcut. Eu, şi dacă stau şi mă uit la dealul Cetăţii, mă gândesc mereu la ceva: un plan de antrenament, care dintre fete are probleme de sănătate, cu cine aş putea să o înlocuiesc dacă lucrurile nu vor merge bine”, a povestit Forminte. Face munca aceasta de mare responsabilitate pentru un salariu similar cu al oricărui alt profesor şi crede că unul dintre motivele pentru care gimnastica trece printr-o perioadă de criză este acela că, în România, antrenorii nu sunt motivaţi. „Toată lumea s-a obişnuit să aştepte rezultate de la gimnaste şi consideră acest sport „găina cu ouă de aur”, însă aproape nimeni cunoaşte schimbările profunde şi obstacolele de care staff-ul Lotului se loveşte în fiecare zi. Trăim sub teroarea comparaţiilor şi trebuie să facem faţă oricărei probleme apărute pe parcurs, iar în ceea ce priveşte banii, eu supravieţuiesc folosind rezervele pe care mi le-am făcut.”

Selecţia e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire
Potrivit lui Forminte interesul pentru gimnastică este mult mai mic, deoarece copiii au astăzi la dispoziţie o mulţime de alternative. „Generaţiile pe care le-am antrenat din 2005 încoace sunt printre copiii născuţi ‘liberi’, după Revoluţie, ori modificările la nivelul mentalităţii au fost tragice. Poate nici materialul biologic nu mai este acelaşi, nu mai avem la dispoziţie aceeaşi masă de sportivi, însă pentru că antrenorii sunt foarte prost remuneraţi, în şcoli nu se mai face selecţie, iar fără descoperirea permanentă de noi sportivi, nu există niciun viitor”, a declarat antenorul echipei naţionale de gimnastică feminină. Ca să facă rost de bani a apelat la cunoştinţe care au sponsorizat Lotul din admiraţie, însă adaugă că aceasta nu este o soluţie şi este convins că statul ar trebui să aibă politici fiscale de susţinere a oamenilor care investesc în sport.

De ce are nevoie gimnastica românească?
De o strategie naţională de dezvoltare a educaţiei fizice, de o inventariere a resurselor umane şi financiare. Este absolut necesar ca specialiştii să fie motivaţi, pentru că riscăm să ajungem să avem săli cu toate dotările necesare, însă goale, pentru că nimeni nu este dispus să facă asemenea sacrificii benevol.

Care este secretul antrenorului de succes?
Munca, sănătatea şi norocul. Ca antrenor, tot ce poţi să faci este să duci gimnasta în zona medaliilor, însă odată intrată în competiţie, totul depinde de o clipire de gene. O sportivă poate să execute un miliard de exerciţii perfect în sala de antrenamente şi se poate întâmpla ca ea să greşească o singură dată. În concurs.

Cum este privită România la competiţii?
‘Uite-i şi pe ăştia care nu mai vor să moară!’. Dacă în trecut România era primită cu simpatie de occidentali, penru că se contrapunea URSS, acum toată lumea se uită cu admiraţie spre nou venite: Australia, Japonia, Elveţia, Franţa. Coroborat cu pierderea poziţiei la nivelul Federaţiei Internaţionale, ajungi să fii furat fără ruşine, pe faţă.

ce nu-i place
„Prostia şi superficialitatea, lucrurile făcute pompieristic, în ideea ‘Hai, că om mai vedea noi…’. De asemenea, nu îmi place să mă milogesc şi, de aceea, de multe ori am fost în război cu toată lumea. Prefer să trăiesc sărac.”

ce-i place
“Nu îmi pare rău de nimic din ce am făcut. Nici din ce nu am făcut. Asta a fost viaţa mea. Îmi place ceea ce fac, altfel aş fi renunţat demult, cum au făcut-o atâţia profesori sau aş fi plecat din ţară”, a declarat Forminte.