Guvernul Boc discută cu preşedintele Traian Băsescu despre negocierile cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu discută, la Palatul Cotroceni, cu premierul Emil Boc şi membri ai Guvernului despre negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Premierul Emil Boc a plecat la Palatul Cotroceni imediat după şedinţa de guvern, pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, existând posibilitatea ca la şeful statului să vină şi experţii FMI pentru concluzii înainte de finalul misiunii.

Conform Mediafax, Premierul Emil Boc a renunţat la vizita privată pe care intenţiona să o efectueze, joi, în Statele Unite şi unde urma să primească titlul onorific de Doctor în Drept din partea universităţii americane Michigan State University, pentru a participa la negocierile dintre Guvern şi FMI.

O misiune a FMI se află la Bucureşti în perioada 27 aprilie - 7 mai pentru cea de-a patra revizuire a acordului stand-by încheiat între România şi instituţia financiară internaţională.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite