Guvernul "s-a socializat" cu familiile la Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte dintre membrii Guvernului, condusi de premierul Calin Popescu Tariceanu, s-au intalnit la Sinaia, in prima seara a noului an, intr-o reuniune informala, in care au fost discutate probleme de

O parte dintre membrii Guvernului, condusi de premierul Calin Popescu Tariceanu, s-au intalnit la Sinaia, in prima seara a noului an, intr-o reuniune informala, in care au fost discutate probleme de perspectiva privind actul de guvernare. Reuniunea a fost organizata la Hotelul International din Sinaia, intr-un cadru neoficial, ministrii fiind insotiti si de membrii familiilor. Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca i-a invitat pe noii sai colegi din guvern pentru ca acestia sa se cunoasca mai bine, astfel incat noul Executiv sa lucreze "ca o echipa unita". La reuniune au fost prezenti vicepremierii Marko Bela si George Copos, ministrul Economiei, Codrut Seres, ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, ministrul Justitiei, Monica Macovei, ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, ministrul pentru Implementarea acquisului comunitar, Cristian David. Premierul a precizat ca reuniunea poate fi privita ca "o intalnire originala", aratand ca, personal, el nu a mai auzit de o formula de guvernare intr-un astfel de cadru. "Din experienta mea politica, consider ca elementul de cunoastere si de incredere reciproca este unul esential pentru o buna colaborare intre membrii unei echipe. Vreau sa ne cunoastem dincolo de cadrul formal al sedintelor de guvern. In acest fel, familiile noastre se pot imprieteni intr-un spatiu mai putin rigid", a spus Tariceanu. El a afirmat ca scopul final al intalnirii de la Sinaia consta in formarea unei echipe de guvernare performante si eficiente. "La intalnire nu avem o agenda oficiala, dar discutam si chestiuni de perspectiva legate de actul de guvernare", a mai spus seful Guvernului. El a precizat ca, in prima zi a noului an, a avut o convorbire telefonica si cu presedintele Traian Basescu, cu care urma sa se intalneasca in cursul zilei de ieri. Tariceanu a ajuns la Sinaia in dupa amiaza zilei de 31 decembrie si s-a cazat impreuna cu familia la o resedinta privata din apropierea localitatii. El a petrecut sarbatoarea de Revelion la Hotelul International, alaturi de mai multi lideri ai Aliantei D.A. Initial, el i-a invitat pe ministri sa petreaca Revelionul impreuna la Sinaia, insa multi dintre acestia aveau rezervari in alte parti, motiv pentru care au stabilit de comun acord sa se intalneasca sambata seara, in prima zi a noului an. Membrii Guvernului s-au intors in Capitala in cursul zilei de duminica.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite