Guvernul discută forma finală a legilor pentru care îşi angajează răspunderea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul discută forma finală a legilor pentru care îşi angajează răspunderea
Guvernul discută forma finală a legilor pentru care îşi angajează răspunderea

Guvernul s-a reunit astăzi pentru a analiza amendamentele depuse de parlamentari la legile pentru care Executivul îşi va asuma răspunderea, urmând să fie incluse în textul legilor acelea care se încadrează în prevederile bugetare şi ale programului de guvernare, relatează NewsIn.

"Vom analiza punctele de vedere depuse potrivit Constituţiei de membrii Parlamentului, iar amendamentele despre care vom considera că se încadrează în conţinutul legii sub aspectul respectării principiilor cadrului macroeconomic, al prevederilor bugetare şi al programului de guvernare pot fi avute în vedere, urmând ca ele să fie integrate în forma finală asupra căreia Guvernul îşi va angaja marţi răspunderea", a declarat premierul Emil Boc la începutul şedinţei extraordinare a Executivului.

Sâmbătă, premierul a convocat la Palatul Victoria liderii principalelor confederaţii sindicale, pentru a discuta pe marginea amendamentelor depuse la Legea unică de salarizare în sistemul bugetar.

Boc le-a solicitat sindicaliştilor să renunţe la greva generală programată pentru 5 octombrie. În urma discuţiilor, Executivul a acceptat, potrivit sindicaliştilor, să introducă în Legea unitară o prevedere care să permită efectuarea de corecţii la actul normativ până în 30 iunie 2010, de către o comisie interministerială constituită în acest scop.

Executivul a decis, săptămâna trecută, că îşi va angaja răspunderea pe Legea educaţiei naţionale, Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi pe Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cu Comisia Europeană şi FMI.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite