Guvernul ceh pică votul de încredere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocajul politic de la începutul lui iunie ar putea fi rezolvat prin alegeri anticipate

Raportul perfect egal de forţe din sânul legislativului ceh între formaţiunile de stânga şi cele de dreapta, practic, blocajul politic cu care Cehia se confruntă de mai mult timp nu a permis depăşirea impasului în care se află ţara după alegerile parlamentare din iunie 2006. Imediat după aflarea rezultatelor, premierul, care nu a participat la vot, onorându-şi cu eleganţă promisiunea de a compensa absenţa unui deputat din partea social-democraţilor, internat în spital, a anunţat deja că guvernul său îşi va înainta demisia miercurea viitoare. Preşedintele Klaus, aflat într-un turneu în Asia de Sud-Est, a declarat că se aştepta la un asemenea rezultat, pe care îl respectă, dar nu va desemna un nou premier până la alegerile pentru Senat şi cele comunale prevăzute a avea loc la sfârşitul lunii octombrie. Chiar dacă acesta a lăsat să se înţeleagă că l-ar putea desemna din nou pe liderul ODS cu formarea guvernului, liderul social-democraţilor, Paroubek, speră ca această sarcină să-i revină lui. Nu este omisă nici iniţierea de consultări cu partidele politice pentru formarea unui guvern de tranziţie şi convocarea de alegeri anticipate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite