Guvernul bate toba pe limitarea preturilor
0* Legea permite doar instituirea unor preturi orientative, pe care speculantii le pot ignora fara probleme * Reintroducerea mercurialului - frectie la picior de lemn
"Trebuie sa existe o solutie pentru a lovi in mafia din piete", le-a transmis premierul Adrian Nastase membrilor cabinetului, cerandu-le sa gaseasca solutii legale pentru a introduce mercurialul in toate pietele din tara. Cu o zi inainte de sedinta de guvern, cand seful lor le-a cerut sa vina cu propuneri concrete, ministrii lucrau de zor la acest proiect. "Eu imi fac cumparaturile in Piata Floreasca si in Piata Domenii si am vazut cum stau lucrurile acolo. O masura de tip mercurial este necesara si trebuie sa analizam si sa vedem cum se pune in aplicare", ne-a declarat Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor. "Consumatorii trebuie sa fie protejati de mafia speculantilor", a subliniat seful Guvernului, pledand pentru instituirea unor reguli in acest sens, care sa nu conduca, insa, la controlul si limitarea preturilor. Afisarea preturilor din ziua anterioara, actiune ce cade in responsabilitatea administratiilor pietelor, este una din propunerile avansate de ministri. "Monitorizand evolutia preturilor se pot vedea cauzele discrepantelor si astfel administratiile pietelor sa ia masurile care se impun", afirma surse autorizate. Potrivit acestora, solutia-cheie pentru rezolvarea problemelor din piete este stabilirea unor preturi orientative, maxime, care sa acopere costurile de productie si sa asigure si profit. Autoritatile nu pot insa sa impuna anumite preturi producatorilor deoarece acest fapt ar contraveni Legii Concurentei. Prin urmare, se pot stabili preturi orientative, care in nici un caz nu pot fi obligatorii, masura ce nu-i va deranja in vreun fel pe mafiotii din piete. Cei care vor pierde de pe urma impunerii mercurialului nu vor fi speculantii, ci tot producatorii. Speculantii vor oferi preturi mai mici, iar taranii vor fi nevoiti ori sa le accepte, ori pur si simplu sa dea produsele agricole hrana animalelor. "Aceasta masura trebuie sa vina in sprijinul consumatorilor. Nu trebuie sa limiteze sau sa controleze preturile, ci sa combata fenomenul intern de pe piata", sustin reprezentantii Consiliului Concurentei. Pe de alta parte, surse guvernamentale sunt de parere ca aplicarea unor preturi orientative nu poate fi decat o masura pe termen scurt, care se impune sa fie acompaniata de un plan de actiuni de combatere a mafiei din piete. "Fara actiuni concrete la nivelul administratiei pietei si autoritatilor competente pentru combaterea retelelor de tip mafiot nu se poate aplica nici o alta masura", sustin aceleasi surse. O solutie in acest sens, avansata de unii ministri, este cea practicata de lanturile de supermarketuri, ce lucreaza cu firme de distributie, care cumpara de la producatori marfuri agroalimentare si le livreaza spre desfacere magazinelor respective. Numai ca acesti furnizori nu sunt interesati sa se orienteze spre distribuirea produselor agroalimentare in piete. De pilda, reprezentantii companiei Interfruct spun ca nu sunt interesati de distributia catre piete deoarece ar fi obligati sa-si dezvolte reteaua, ceea ce presupune costuri operationale foarte mari. Pe de alta parte, exista unele firme foarte mici, care se ocupa de activitatea de desfacere, inchiriind cateva tarabe in piete, insa si acestea sunt supuse presiunii speculantilor, ca sa nu vanda sub pretul practicat de acestia si astfel sa nu le strice piata. De cealalta parte, reprezentantii Comisiei Europene in Romania sunt categorici in ce priveste reintroducerea mercurialului. "Statul nu trebuie sa intervina asupra preturilor pentru ca este ca si cum ai trata efectele in loc sa elimini cauzele. Pentru a elimina mafia din piete trebuie folosita legislatia in domeniul concurentei, si nu instrumente de interventie administrative", ne-a declarat Dragos Negrescu, de la Delegatia Comisiei Europene in Romania.