Guvernul negociaza cu Eximbank finantarea autostrazii "Transilvania"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a inceput o actiune de negociere cu banci americane in vederea asigurarii finantarii pentru autostrada "Transilvania", una dintre acestea fiind Eximbank, a declarat ieri presedintele PD, Emil

Guvernul a inceput o actiune de negociere cu banci americane in vederea asigurarii finantarii pentru autostrada "Transilvania", una dintre acestea fiind Eximbank, a declarat ieri presedintele PD, Emil Boc. Pe langa Eximbank, cu care si fostul executiv a avut intelegeri in acest sens, se vehiculeaza numele City Bank, insa Boc a spus ca nu poate confirma oficial informatia. Oricum, negocierile au inceput in urma cu circa zece zile, adica exact in perioada in care Calin Popescu-Tariceanu afirma la Realitatea TV ca autostrada "Bors-Brasov" nu este prioritara. Liderul democrat ne-a dezvaluit ca a discutat cu ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, despre posibilitatile de finantare a autostrazii. "Ministrul a gasit o gaura de 4.400 de miliarde de lei, acum se lucreaza la stabilirea departamentelor afectate, oricum, pentru autostrada exista deja un deficit de 100 de milioane de euro. Graficul la plati va fi reevaluat, insa lucrarile nu sunt intrerupte", a precizat Boc. Acesta a spus ca nu se poate vorbi despre tensiuni in cadrul Guvernului, chiar daca UDMR a dat un ultimatum partenerilor, senatorul Frunda Gyorgy afirmand ca problema reprezinta "testul de rupere a coalitiei". "Nu cred ca autostrada reprezinta un moment de tensiune, atat timp cat se va realiza si va fi in grafic, in functie de sursa de finantare", a punctat el. Potrivit contractului semnat cu Bechtel, autostrada "Transilvania" va avea 415 kilometri, este prevazut sa fie terminata in 2012 si costa 2,4 miliarde de euro.
Liderii coalitiei pun in discutie ultimatumul UDMR
Liderii coalitiei vor discuta maine despre amenintarea UDMR ca va parasi alianta de guvernamant, daca se va rezilia contractul cu firma Bechtel. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a spus, ieri, ca a citit in presa despre supararea udemeristilor, dar ca asteapta sa le auda si argumentele. "Contractul cu Bechtel este in vigoare si va fi respectat, cu verificarea clauzelor financiare. Principala problema este identificarea surselor de finantare", a precizat Olteanu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite