Guvernul Berlusconi - cel mai longeviv din istoria republicii italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intre timp, presedinta radioteleviziunii publice RAI a demisionat in semn de protest fata de interventiile premierului in politica redactionala

Pe langa castigarea Campionatului Italiei cu echipa sa, AC Milan, premierul Silvio Berlusconi a sarbatorit ieri inca o victorie: guvernul sau este cel mai longeviv din istoria Italiei de cand aceasta a devenit republica, in 1946. De atunci la Roma s-au succedat nu mai putin de 59 de guverne. Pe terenul volatil al politicii din peninsula, Berlusconi a reusit sa mentina aceeasi administratie timp de 1060 de zile, depasind recordul anterior, stabilit acum 18 ani de socialistul Bettino Craxi. Cea mai scurta guvernare a fost prima din cele sapte ale crestin-democratului Giulio Andreotti, care a durat numai noua zile. Longevitatea guvernarii coalitiei de centru-dreapta (formata din partidul lui Berlusconi, Forza Italia, formatiunea de extrema dreapta Alianta Nationala si separatistii din Liga Nordului) care a fost de nenumarate ori pe punctul de a se destrama, dar a reusit de fiecare data sa depaseasca momentele critice, se datoreaza printre altele reformei electorale, care obliga partidele sa formeze coalitii inainte si nu dupa alegeri, aducand astfel mai multa stabilitate. Atuul principal al actualei administratii pare sa fi fost totusi chiar carisma liderului sau, care a venit la putere in mai 2001 cu cea mai mare majoritate din istoria republicii. Personalitatea "colorata" a lui Berlusconi, care, intre doua sedinte de guvern, a scos un album de cantonete si unul de versuri, i-a atras din partea italienilor o popularitate nezdruncinata nici macar de gafele care l-au facut celebru. Anul trecut, presedintia italiana a UE a debutat cu stangul, din cauza interventiei neinspirate a lui Berlusconi in Parlamentul European, cand l-a comparat pe un parlamentar german cu un gardian din lagarele de concentrare naziste. Mandatul premierului italian a fost marcat insa si de scandaluri mult mai grave. Criticii actualului guvern sustin ca in prima parte a legislaturii au fost adoptate numai legi in beneficiul personal al prim-ministrului. Una dintre acestea i-a acordat imunitate lui Berlusconi ca sa nu poata fi judecat intr-un proces de coruptie. Recent, legea a fost respinsa de Curtea Constitutionala. O noua lege a presei votata la inceputul acestei saptamani si menita sa consolideze imperiul mediatic al premierului a provocat demisia, marti, a presedintei radioteleviziunii publice RAI, Lucia Annunziata. Dupa ce a denuntat in repetate randuri interventiile prim-ministrului in programarea emisiunilor si in alocarea spatiilor de emisie, aceasta a devenit al patrulea presedinte al RAI care si-a prezentat demisia de la venirea la putere a lui Berlusconi. Un raport al Parlamentului European publicat saptamana trecuta a denuntat si el "anomalia ce consta in reunirea puterii politice, economice si mediatice in mainile unui singur om", iar Freedom House a concluzionat ca Italia este singura tara vest-europeana unde presa nu se bucura decat de o libertate partiala. Toate aceste acuzatii de coruptie nu par sa afecteze insa popularitatea premierului. Dimpotriva, multi italieni l-au votat tocmai pentru ca au sperat ca baiatul sarac ajuns cel mai bogat om din tara va sti sa aduca si Italiei succesele pe care le-a obtinut pentru el insusi. In plus, multi au sperat ca, avand o avere atat de mare, el nu va mai baga mana si in bugetul statului. In ultimul timp insa, lucrurile au inceput sa nu mai stea prea bine pentru economia italiana. Legile rigide privind piata muncii au fost revizuite, dand astfel un imbold dezvoltarii afacerilor private, dar intr-un domeniu crucial, cum ar fi reforma pensiilor, s-a realizat prea putin pana in prezent. In plus, compania nationala de transport aerian Alitalia se afla in pragul falimentului. Iar guvernul nu va putea sarbatori stabilirea unui nou record din cauza crizei ostaticilor din Irak, care i-a adus lui Berlusconi din ce in ce mai multe critici privind participarea trupelor italiene la razboiul din Irak alaturi de SUA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite