Guvernele nu au stiut sau nu au vrut sa stie nimic despre inchisorile CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Refuzul Statelor Unite de a clarifica problema centrelor de detentie secrete ale CIA in Europa ii atata pe politicienii europeni si pe activistii pentru drepturile omului. Noi indicii despre

Refuzul Statelor Unite de a clarifica problema centrelor de detentie secrete ale CIA in Europa ii atata pe politicienii europeni si pe activistii pentru drepturile omului. Noi indicii despre transporturile secrete cu prizonierii detinuti de SUA, date publicitatii de presa internationala, obliga guvernele europene sa ia atitudine si sa ceara oficial explicatii SUA. Scandalul "gaurilor negre" - centrele de tortura sub controlul CIA - pune in pericol statutul de membru UE al Poloniei si da motive euroscepticilor sa ceara amanarea intrarii Romaniei in UE. Potrivit cotidianului german "Der Spiegel", numai in 2005, pe aeroporturile din Europa au aterizat in repetate randuri cel putin 15 avioane ale CIA, sub acoperire. Publicatia "Berliner Zeitung" sustine ca CIA foloseste circa 41 de avioane care zboara in regim civil si care apartin formal, unor companii private. Informatia vehiculata in presa, conform careia in perioada 2002-2004 avioane ale CIA au aterizat de cel putin 80 de ori pe teritoriul Germaniei, a obligat guvernul german sa anunte ca asteapta din partea SUA clarificari privind escalele avioanelor inchiriate de CIA pe aeroporturile din Germania. Atat opozitia, cat si coalitia la guvernare i-au cerut ministrului de externe federal, Frank Walter Steinmeier, sa ceara explicatii in aceasta privinta Washingtonului, avand in vedere ca ministrul va avea saptamana aceasta o intrevedere cu omologul american Condoleezza Rice in capitala SUA. "Asteptam sa vedem ce vor scoate la lumina anchetele si speram ca americanii vor adopta o pozitie publica in materie", a declarat ministrul social-democrat al justitiei, Brigitte Zypries. "In cazul in care au fost folosite aeroporturile din Frankfurt, utilizate partial de trupele militare americane, sau Ramstein, de catre CIA, pentru a transfera suspecti de terorism, atunci aceasta s-ar constitui in mod evident intr-o infractiune la Legea fundamentala si la drepturile omului", a declarat si deputatul german Christian Strobele. Informatiile aparute in presa, coroborate cu dosarele aflate pe rol in justitie, atesta ca CIA ar fi folosit aeroporturi din Romania, Polonia, Ungaria, Spania, Maroc, Norvegia, Italia, Suedia si Germania pentru transportul, detinerea in mod ilegal si torturarea unor presupusi teroristi islamisti.
Avioane CIA cu "identitate sterila"
CIA foloseste pentru zborurile sale secrete o retea de companii-fantoma cu nume banale. Spre exemplu, compania "Bayard Foreign Marketing", din Portland (SUA), al carei proprietar nu are nici adresa privata, nici cont in banca ori vreo masina inregistrata pe numele sau, a cumparat pe 16 noiembrie 2004 un Gulfstream V, avion cu care - conform Human Right Watch (HRW) - CIA ar fi transferat detinuti islamisti la Guantanamo, in Cuba. Avionul a apartinut anterior unei alte firme-fantoma, pe care HRW le catalogheaza drept companii "undercover" ale CIA. Zborurile, sub acoperirea unei asa-numite "identitati sterile", sunt menite, conform publicatiei "Focus", sa piarda urma zborurilor secrete ale agentiei SUA in Europa.
Zbor Guantanamo-Bucuresti, confirmat
Surse din CIA au confirmat, potrivit "Handelsblatt", existenta celor doua inchisori secrete ale agentiei americane de informatii pe teritoriul Romaniei si Poloniei. Printre avioanele americane ale caror escale ar fi fost autorizate de guvernul spaniol, care desfasoara deja o ancheta in aceasta privinta, figureaza si un zbor intre Guantanamo si Bucuresti, informeaza presa spaniola. Se pare ca este vorba de un avion Gulfstream IV, care facea legatura intre baza militara de la Guantanamo, Cuba, si Bucuresti. Acesta a aterizat, la 12 aprilie 2004, pe aeroportul Los Rodeos, din Tenerife. La randul sau, raportorul Consiliului Europei, elvetianul Dick Marty, care ancheteaza cazul centrelor de detentie americane secrete in Europa, considera ca este posibil ca "guvernele sa nu fi stiut nimic sau sa nu fi vrut sa stie nimic, iar aceste operatiuni sa fi fost organizate de serviciile secrete". Potrivit acestuia, prizonierii ar fi fost retinuti "zece, 15 sau 30 de zile" pe teritoriul tarilor est-europene vizate pentru a fi interogati. "Nu am, practic, nici un mijloc de constrangere, cu exceptia autoritatii morale a Consiliului Europei", a recunoscut Marty. "Contez pe climatul astfel creat, care ar putea determina unele surse sa vorbeasca", a adaugat el.
Campanie impotriva legislatiei antiteroriste britanice
In timp ce armata americana dezminte ca ar avea o inchisoare secreta tip Guantanamo in Kosovo, amintind ca administreaza doar una care functioneaza in cadrul fortei multinationale de pace NATO (KFOR), Amnesty International pregateste o campanie impotriva guvernului britanic, care sa determine presiuni internationale impotriva legislatiei antiteroriste promovate de Londra. Campania vine ca urmare a declaratiei unui ministru, care a recunoscut ca ar folosi informatii obtinute sub tortura pentru a impiedica atacuri impotriva Marii Britanii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite