Gustul naţional

Ce am putea defini exact ca mâncare tradiţională românească? Mămăliga, deşi element de identitate naţională, este revendicată de aproape întreaga Europă. Sarmalele au venit pe la sud de

Ce am putea defini exact ca mâncare tradiţională românească? Mămăliga, deşi element de identitate naţională, este revendicată de aproape întreaga Europă. Sarmalele au venit pe la sud de Dunăre. Mititeii au fost împrumutaţi din Orient, la fel ca şi plăcintele. Murături se fac şi în restul Europei. Iar cu cozonacii se laudă şi italienii, şi nemţii. Tragem concluzia că gastronomia noastră este un amestec împământenit de arome balcanice, orientale şi occidentale. Arome pe care le-am naţionalizat, perfecţionându-le. "Suntem un popor eclectic", scria Cezar Petrescu. "Una e să te războieşti cu ungurul, cu rusul, cu bulgarul, cu polonezul ori cu turcul, şi alta e să le anexezi, fără război, mâncărurile lor vrednice de luare-aminte. Papricaşul unguresc, ghiveciul sârbesc, mâncărurile cu unt şi cu smântână poloneze, borşul, icrele şi marinatele ruseşti, musacaua şi imanbaialdiul turcesc le-am cucerit fără luptele de la Podul Înalt şi din Codrii Cosminului, de la Câmpia Turdei şi de la Plevna, le-am încorporat fără tratate de pace şi, rafinându-le, le-am înglobat unui îmbelşugat tezaur naţional." S-or fi lăudând italienii cu polenta lor ca simbol culinar, dar fierbânţeala mămăligii stinse cu laptele dulce, proaspăt muls, nu o guşti decât pe plaiurile noastre mioritice. şi tot în România pastorală s-a creat divina combinaţie de mămăliguţă, brânză de vaci, smântână şi ou. Nu ne declarăm deschizători de drumuri nici la capitolul ciorbe. Dar numai noi le acrim cu borş şi le înfierbântăm gustul cu ardei iute. Iar în ce priveşte sarmalele, câte bordeie, atâtea obiceie! Doar că înfofolirea lor în veşmânt de varză acrită în saramură şi înfrăţirea lor cu mămăliguţa şi ardeiul pişcător la limbă nu se regăsesc decât în analele bucătăriei româneşti. Iar vara, când înlocuim varza acră cu frunze de ştevie ori de varză dulce, acrite cu borş, sau în zilele de post, când le umplem cu orez sau ciuperci, mai putem vorbi de altceva decât de autentică tradiţie românească?

Sarmale cu orez şi ciuperci
Ingrediente: 1 varză dulce, 50 ml ulei, 2-3 cepe, 3 ceşcuţe de orez, 250 g ciuperci, verdeaţă, 2 linguri pastă de tomate, sare, piper, 1 crenguţă cimbru, 1/2 l borş, 2 roşii
Preparare: Se opăreşte varza în apă clocotită cu sare; se desprind foile. Se înăbuşă cepele tăiate mărunt în uleiul încins, se adaugă orezul spălat, ciupercile şi verdeaţa tocate mărunt, pasta de tomate desfăcută cu puţină apă, sare şi piper după gust. Se umplu foile de varză cu umplutura de mai sus, se înfăşoară sarmalale şi se aşază într-o cratiţă unsă cu ulei şi tapetată cu un strat de varză tăiată mărunt. Se toarnă borşul şi se pun la fiert 30 de minute. Se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate sferturi şi cimbrul. Se dau la cuptor până scade zeama.

ştiaţi că ?
Mai răspândite sunt sarmalele cu orez în foi de varză acră. În alte versiuni pe aceeaşi temă, varza se înlocuieşte cu frunze de viţă, de ştevie sau de spanac.