Gunoiul românesc nu miroase european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

să participe la proiectele comune. Doar 18 gropi de gunoi din 253 sunt conforme sau vor deveni conforme cu normele europene până la sfârşitul acestui an. Restul, vor trebui închise treptat

să participe la proiectele comune. Doar 18 gropi de gunoi din 253 sunt conforme sau vor deveni conforme cu normele europene până la sfârşitul acestui an. Restul, vor trebui închise treptat până în 2017. Atunci, în toată ţara nu vor mai exista decât 65 de gropi de gunoi, cu o capacitate de depozitare de aproape 6 milioane de tone de deşeuri pe an. Dacă, în momentul de faţă, suprafaţa ocupată de gropile de gunoi este de peste 700 de hectare, atunci când se vor respecta directivele Uniunii Europene, suprafaţa pentru deşeuri va fi de doar 550 de hectare.

Autorităţile locale nu vor să colaboreze
La Constanţa, la Chiajna, în Brăila, în Piatra Neamţ, în Sighişoara sau la Braşov au fost construite deja depozite zonale. Ideea pe care se lucrează este ca mai multe oraşe să depoziteze într-un singur loc gunoiul, eliminându-se asftel gropile municipale. În oraşe vor exista doar rampe de depozitare. Însă pentru a se putea construi aceste depozite zonale, autorităţile locale trebuie să colaboreze. Acest lucru este şi o condiţie esenţială pentru obţinerea finanţărilor europene. Totuşi, lucrurile nu se respectă. În judeţul Mehedinţi, consiliile locale nu sunt interesate de asocierea pentru dezvoltarea sistemului integrat de deşeuri. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Iancu Holtea, a declarat că toate cele 64 de unităţi administrativ-teritoriale trebuiau să se alăture Consiliului Judeţean şi să participe împreună la construcţia unui depozit ecologic şi a cinci rampe de preluare a deşeurilor, dar reprezentanţii consiliilor locale mehedinţene nu sunt interesate de propunerea de asociere în vederea dezvoltării sistemului integrat de deşeuri.

Constructori acţionaţi în justiţie
Dacă toate autorităţile locale au fost de acord cu construirea unei gropi de gunoi ecologice, probleme pot apărea chiar de la cei care şi-au asumat sarcina de a ridica groapa de gunoi. Consiliul Judeţean Mureş a depus în instanţă o cerere de reziliere a contractului semnat în 2003 cu consorţiul italian "Agenda 21", pentru construirea depozitului ecologic zonal de gunoi de la Ungheni. Italienii, conform contractului de parteneriat public-privat, aveau obligaţia de a pune în funcţiune, la data de 31 noiembrie 2005, prima alveolă de depozitare şi patru staţii de transfer. Depozitul ecologic zonal de gunoi de la Ungheni ar fi trebuit să se realizeze, în cadrul Programului Agenda 21, de către firma "Agenda 21", însă constructorul italian a întârziat mult lucrările, depăşind mai multe termene de predare a unei părţi din obiectiv.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite