Gulaş ardelenesc, în buricul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caredy… Bucureştenii se "bucură" de preparatele specifice restaurantului de numai doi ani, în schimb, firma are o vechime de 16 ani, Caredy fiind înfiinţată, la Oradea, de familia Lia şi

Caredy… Bucureştenii se "bucură" de preparatele specifice restaurantului de numai doi ani, în schimb, firma are o vechime de 16 ani, Caredy fiind înfiinţată, la Oradea, de familia Lia şi Gury Kovacsi, imediat după 1989. Deşi abia în luna februarie "Casa Ardelenească -Caredy" va sărbători doi ani de existenţă, există foarte multe vedete autohtone care au descoperit localul şi l-au ales pentru a-şi sărbători zilele de naştere. Catrinel Sandu, Marcel Puşcaş, Vlad Enăchescu, familia Petre Roman şi-au invitat prietenii şi colegii să petreacă aici…Adevărul este că meniul restaurantului şi gustul special al preparatelor te fac să uiţi cu desăvârşire de existenţa cuvântului şi a noţiunii de dietă. Specialitatea casei este gulaşul: cel cu zarzavat şi carne de viţel sau cel numit Bobgulaş, care este preparat cu fasole boabe, afumătură şi carne de viţel. Nici gustarea tradiţională nu te poate lăsa indiferent, pentru că pe platou sunt aranjate, estetic, jambon ţărănesc, cârnaţi, slăninuţă împănată, slanină ţărănească, ou fiert, telemea, ceapă, ardei iute. Bulzul ardelenesc (mămăliguţă, cârnaţi de casă, muşchi de porc, costiţă, brânză telemea, smântână, ochi de ou) şi ficăţeii de gâscă în manta de untură sunt la mare căutare, chiar şi aşa, cu multe calorii… Gazdele Lia şi Gury Kovacsi, care şi-au "botezat" reţeaua de restaurante (mai există şi la Eforie Nord unul) după numele copiilor lor (Carmela şi Eduard-Edy), mai recomandă tocana haiducească, făcută din muşchi de porc, costiţă de porc afumată, cârnaţi de casă, roşii proaspete, ardei graşi, cartofi prăjiţi, sos barbecue - totul preparat la ceaun. Pentru amatorii de preparate sofisticate, calamarii cu sos de usturoi, orezul cu fructe de mare sau creierul a la grec sunt cele mai nimerite opţiuni… Nici aceia şi mai ales acelea care ţin la siluetă nu sunt uitaţi de bucătarii de la "Casa Ardelenească - Caredy", aşa că salata fitness (piept de pui, ţelină, morcovi, varză roşie, dressing) este la mare căutare. Puţine calorii, foarte gustos…Printre specialităţile casei se mai numără file de păstrăv florentin (cu spanac), morun la grătar Caredy, file de somn Caredy şi medalion Caredy (piept de pui dezosat, cârnaţi de casă, caşcaval, sos tartar - totul preparat pane).Iar dacă aţi ajuns la desert - şi dacă mai puteţi să mâncaţi după atâtea bunătăţi de la primele feluri -, ar fi de ales între clătite ardeleneşti (cu brânză dulce, stafide, bezea şi sos de vanilie), cremă de brânză cu căpşuni, clătite Gundel (cu nucă şi caramel), Somloi Galuska a la Budapesta (blat, cremă de vanilie, nuci, stafide, rom, ciocolată) şi alte minunăţii de acelaşi fel…

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite