Grupul liberal laudă desecretizarea dosarelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contactat de ziarul Adevărul pentru a comenta recentul demers al Partidului Naţional Liberal în privinţa deconspirării şi eliminării din viaţa publică a foştilor colaboratori ai

Contactat de ziarul Adevărul pentru a comenta recentul demers al Partidului Naţional Liberal în privinţa deconspirării şi eliminării din viaţa publică a foştilor colaboratori ai Securităţii, Graham Watson, liderul ALDE, grup la care sunt afiliaţi şi liberalii români, a declarat că este mai mult decât binevenit. Dar a refuzat să se refere direct la "victimele" acestei campanii, între care şi fosta sa colegă de familie politică, euroobservatorul Mona Muscă.
- Care este opinia Grupului ALDE despre campania lansată în România de a elimina din viaţa politică pe toţi politicienii, profesorii, membrii ONG, jurnaliştii etc. care au colaborat în trecut cu Securitatea?
- Liberalii şi democraţii europeni consideră că sinceritatea şi transparenţa sunt elemente cruciale ale unei bune guvernări. În acest sens, consider binevenită campania Partidului Naţional Liberal de a deschide dosarele Securităţii. Deşi deschiderea dosarelor poliţiei secrete din regimul comunist nu este o condiţie formală pentru intrarea în Uniunea Europeană, ea este necesară pentru o curăţenie morală, politică şi istorică la nivel naţional. Societatea românească va culege beneficii din această mişcare, exact ca şi cetăţenii altor ţări foste comuniste, în prezent state membre ale UE, care au trecut prin acelaşi proces.
- Credeţi că este posibil ca această campanie să accelereze lupta împotriva corupţiei în România?
- Deşi cele două probleme trebuie abordate din perspective diferite, una fiind de natură morală şi politică, în timp ce cealaltă este legată de funcţionarea justiţiei, cred că, într-adevăr, cele două se susţin şi merg împreună. Probabil că unii foşti ofiţeri sau colaboratori ai Securităţii şi-au utilizat cunoştinţele şi conexiunile lor sociale ca să influenţeze oameni prin modalităţi ce ar putea fi considerate infracţiuni de corupţie şi şantaj. În concluzie, a acţiona în ambele sensuri este important pentru accelerarea trendului pozitiv pe care s-a înscris societatea românească. Corupţia este o nenorocire pentru un guvern bun şi curat.
- Constituie o problemă pentru europarlamentarii din Grupul ALDE să aibă colegi în Parlamentul European, începând cu 01.01.2007, politicieni români care au colaborat cu Securitatea în trecut?
- ALDE va urma linia PNL, pentru că fiecare partid cunoaşte cel mai bine vinovăţia membrilor săi şi este treaba lor să acţioneze în consecinţă, la nivel naţional. Noi aşteptăm sinceritate şi transparenţă despre trecutul lor la fel de mult ca şi despre viitorul lor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite