Groapă comună nazistă, descoperită în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numeroase schelete aparţineau unor copii cu handicap

O lume întreagă este şocată de descoperirea a sute de schelete, foarte multe dintre ele ale unor copii, în vecinătatea bisericii catolice a orăşelului german Menden, din landul Nordhein-Westfalen. Poliţia a început investigaţiile, iar primele rezultate arată că este vorba despre victime ale "programului de eutanasiere" gândit de Adolf Hitler şi numit " T2".
Oraşul Menden, la est de regiunea Ruhrului, are mai puţin de 60 de mii de locuitori. În urmă cu doar câteva zile, ai fi spus că este un orăşel liniştit. Acum, fiecare zi scoate la suprafaţă noi schelete. Ele poartă semnele unor deficienţe fizice, oase deformate ori membre amputate. 22 de copii au fost exhumaţi până acum. Majoritatea aveau mai puţin de un an când au fost ucişi. O mare parte din ei sufereau de sindromul Dawn sau hidrocefalie. Oamenii din oraş spun că în jurul cimitirului bisericii sunt îngropate cel puţin două sute de cadavre. Faptul că scheletele au fost îngropate fără coşciug, aruncate unele peste altele şi că în groapa comună au fost găsite instrumente chirurgicale dovedesc că este vorba de aşa-numitul program "T2" al lui Hitler, care a însemnat eutanasierea a milioane de persoane cu handicap. Patologii încearcă să preleveze mostre de AND şi să stabilească dacă există indicii ale unei otrăviri. Operaţiunea este dificilă având în vedere că au trecut 61 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Este însă cunoscut faptul că la clinica Wimbern, din satul învecinat, lucra medicul personal al lui Hitler, Karl Brandt, autorul programului "T2". Oameni cu handicap erau ucişi în clinica lui Brandt şi apoi îngropaţi la grămadă în apropierea bisericii din Menden. Bătrânii din Menden povestesc abia acum că înhumările erau făcute noaptea. De ce nimeni nu a povestit nimic timp de 60 de ani? "Din 1945 până în 2000 nimeni în oraş nu a vorbit despre groapa comună. Era cunoscut doar faptul că în localitate au fost îngropate 200 de vicitime ale celui de-al Doilea Război Mondial", povesteşte pentru WDR un istoric din Menden, precizând că în urmă cu şase ani o femeie a spus că morţii erau aduşi din clinica lui Brandt. Este singura dată când a fost pomenit acest subiect. În rest, niciun document al bisericii sau al primăriei nu indică existenţa gropii comune. "Jumătate din populaţia din Menden crede că morţii ar trebui lăsaţi în pace. Omenii cred că deshumarea nu are niciun sens, pentru că oricum nu mai trăieşte nimeni care să fie pedepsit pentru o asemenea atrocitate", spune istoricul german, precizând că oricum istoria oraşului trebuie rescrisă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite