Gripa aviară închide oraşul Cernavodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Predoi - sunt excepţionale.Nu numai că s-au plasat filtre de dezinfecţie la toate intrările şi ieşirile din oraş, dar a fost închis şi Podul "Sfânta Maria", care leagă localitatea de gară.

Predoi - sunt excepţionale.
Nu numai că s-au plasat filtre de dezinfecţie la toate intrările şi ieşirile din oraş, dar a fost închis şi Podul "Sfânta Maria", care leagă localitatea de gară. Blocată total este şi ieşirea la Dunăre. Pescarii care ar nesocoti interdicţia riscă amenzi grele. Mărfurile aduse de vasele ori şlepurile în tranzit nu mai pot ieşi din magaziile unde sunt sau vor fi depozitate până la ridicarea carantinei. Directorul DSV Constanţa, dr. Grigore Mertoiu, spune însă că drumul naţional, precum şi podurile care leagă Dobrogea de ţară rămân deschise circulaţiei rutiere şi feroviare, neavând trasee care să intersecteze direct oraşul. O problemă aparte a ridicat accesul la Centrala Nuclear-Electrică. Propunerea iniţială, ca navetiştii să fie cazaţi pe toată perioada carantinei în campusul CNE, a căzut în favoarea ideii amenajării de filtre duble în faţa şi în interiorul centralei nucleare. Astfel, zeci de navetişti din Constanţa şi din localităţile limitrofe pot veni la lucru, iar activitatea la Reactoarele 1 şi 2 nu se va întrerupe ori diminua. Dar nicio maşină nu va mai trece dincolo de bariera plasată în zonă. Nici chiar cele destinate aprovizionării cu produse şi alimente, acestea urmând să fie transbordate. În cele circa 12.000 de gospodării din Cernavodă sunt înregistrate cam 13.500 de păsări, care urmează a fi eutanasiate. şi asta chiar de astăzi, decesul celor 12 păsări petrecându-se chiar într-o gospodărie din centrul urbei, iar celelalte 18 găini ale familiei Lăzărescu fiind, şi ele, pe moarte. Astfel că, până la neutralizarea focarului - al doisprezecelea din judeţul Constanţa - cei 20.000 locuitori ai oraşului sunt obligaţi să respecte "la sânge" măsurile dure, dar necesare, ale carantinei totale.

Prezenţa unei forme mutante a virusului aviar a fost confirmată, la sfârşitul săptămânii trecute, în Germania, la un mamifer - jderul de piatră. Descoperirea creşte îngrijorările experţilor cu privire la dezvoltarea virusului în rândul mamiferelor şi la posibilitatea ca acesta să contamineze omul, prin contact aerian. Din 2003 până astăzi, au fost înregistrate, în plan mondial, cel puţin 97 de decese şi 176 de infecţii atribuite gripei aviare, dar contaminările s-au produs doar la persoane aflate în contact strâns cu păsări bolnave.

Flutur cere bani de la UE pentru gripa aviară
Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunţat că a cerut Comisiei Europene un ajutor de 10 milioane de euro pentru lupta împotriva gripei aviare şi 2 milioane de dolari, pentru acelaşi scop, de la Banca Mondială. Flutur a mai afirmat că ministerele implicate în stingerea focarelor de gripă aviară au cheltuit până în prezent 20 milioane de euro şi a cerut ca în zilele următoare să se evalueze pagubele în sectorul creşterii păsărilor şi al vânătorii.

Porumbeii, victimele virusului
Testele recente efectuate pe porumbei morţi au confirmat existenţa virusului H5N1la aceste păsări, confirmând temerile experţilor. Până acum, columbofilii susţineau că virusul gripei aviare nu afectează porumbeii. Concluziile testelor au arătat că virusul şi-a extins spectrul de gazde, existând posibilitatea ca mutaţiile să continue şi virusul să contamineze noi specii. Experţii sunt îngrijoraţi şi din cauză că acolo unde a fost prezent H5N1, virusul nu dispare pentru mai mulţi ani, el putându-se reactiva. Odată cu venirea primăverii, începerea ciclului invers de migraţie a păsărilor, împreună cu migraţia haotică datorată schimbărilor climatice, pot provoca extinderea focarelor aviare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite