Greul de-abia acum începe

UE la 1 ianuarie 2006. Avem acum răgazul să tragem linie şi să reflectăm, cu onestitate, asupra celor care ne aşteaptă "dincolo", chiar din ianuarie viitor. Pentru cei avizaţi, modul în care

UE la 1 ianuarie 2006. Avem acum răgazul să tragem linie şi să reflectăm, cu onestitate, asupra celor care ne aşteaptă "dincolo", chiar din ianuarie viitor.
Pentru cei avizaţi, modul în care au evoluat relaţiile pe zona integrării, între momentul semnării tratatului, anul trecut la Luxemburg, şi cel consumat ieri în Germania, nu mai lăsa loc de întors în privinţa aderării. În ciuda creşterii curentului eurosceptic, în rândul populaţiilor ţărilor membre, a criticilor şi reproşurilor aduse guvernanţilor de la Bucureşti sau a loviturilor date sub centură de presa de scandal, România fusese adjudecată de Uniune. Interesele economice, cele politice şi, nu în ultimul rând, banii investiţi în procesul extinderii spre Est, început în 2004, au cântărit mai mult decât performanţele discutabile, bâlbâielile celor de la Bucureşti şi defectele noastre, adevărate sau imaginare. Cel mult, riscam să rămânem cu buza umflată la porţile UE încă un an.
Dacă însă din punctul de vedere al Bruxelles-ului, cercul extinderii s-a închis cu bine, iar UE îşi va lua probabil "pauza de reflecţie" anunţată, nu înseamnă că România se poate culca liniştită pe o ureche. Integrarea, de facto, nu presupune că am scăpat de belele şi că vom deveni cetăţeni ai UE peste noapte, egali în drepturi cu ceilalţi.
De pildă, opoziţia faţă de ipotetica invazie a muncitorilor români - e vorba de accesul pe piaţa comunitară a muncii - s-a făcut deja simţită, căpătând accente de-a dreptul violente în Marea Britanie sau Italia. Asta înseamnă că, paradoxal, după ce tot felul de ciurucuri ale societăţii noastre au fost tolerate în spaţiul UE, mai de milă, mai de silă, de-acum încolo, oamenii care chiar vor să facă treabă cinstit vor fi priviţi cu mult mai multă circumspecţie sau se vor izbi de o sumedenie de bariere birocratice descurajatoare. Nici miliardele de euro postaderare, alocate României, de care se tot vorbeşte, nu vor sosi ambalate cu fundă, pentru a fi cheltuite într-o veselie. Obţinerea lor va fi condiţionată de proiecte fezabile, de strategii, de priorităţi clare, de cofinanţare, capitole la care, să fim cinstiţi, suntem încă în fază de începători. Sunt doar două exemple, din multe altele, de ordin economic sau administrativ, privind direct viitorul nostru în UE. Care ar trebui luate în serios atât de către guvernanţi, cât şi de oamenii obişnuiţi.Nu ştim câţi români realizează corect ce presupune statutul de membru deplin al Uniunii Europene. Că acesta obligă şi la îndatoriri, şi la cheluieli, şi la renunţări. Că s-ar putea să existe şi perdanţi după aderare (în ciuda spotului ultraoptimist, dat cu insistenţă pe televiziuni). La fel cum e greu de spus dacă adevăratele avantaje ale apartenenţei la această structură, în afară de posibilitatea de a câştiga un ban sau de a învăţa "afară", sunt şi ele pe deplin înţelese. Ce ar fi însă de dorit acum e ca perioada de respiro, rămasă până la 1 ianuarie, după încheierea ratificărilor, să nu se transforme într-o euforie triumfalistă. Greul de-abia acum începe.