"Grand Hotel Lafayette"

Au trecut mai bine de douăzeci de ani de când a fost demolată una dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului fine de siècle. S-a întâmplat în 1979. Începuturile sale au

Au trecut mai bine de douăzeci de ani de când a fost demolată una dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului fine de siècle. S-a întâmplat în 1979. Începuturile sale au fost în primii ani ai domniei lui Cuza (1859-1860). Aici se aflase, cu o sută de ani înainte, hanul <> , ridicat de marele logofăt Damaris şi nevasta acestuia, Dămăroaia, de unde şi numele cartierului bucureştean omonim, de lângă Bucureştii Noi.

La începutul secolului al XIX-lea, hanul a trecut în posesia lui Iordache Golescu şi, începând cu anul 1860, a aparţinut hotelierului Tănăsache Eliad. Hanul avea câteva camere pentru oaspeţi la etaj, iar la parter se aflau o cafenea şi o serie de prăvălii. Într-una dintre aceste prăvălii a început cariera strălucită a familiei Capşa. În anul 1852, prăvălia negustorului Panait Constantinescu a fost cumpărată de Vasile Capşa, care şi-a deschis aici prima firmă, numită <> .

Hanul <> şi-a modificat denumirea în <> (1860-1881), pentru ca, ulterior, hanul să fie înlocuit cu o clădire impunătoare, proiectată de George Rosnovanu (1851-1896). După 1881, noul hotel s-a numit <> , care avea la parter vestita pe atunci berărie <> .

În anii Primului Război Mondial, <> devine <> , iar berăria <> se transformă în restaurant. Începând cu anii 1920-1921, la subsol a fost amenajat localul de noapte "Tunel de France", care a rezistat până în anul 1940.

În perioada interbelică, restaurantul hotelului era deosebit de frecventat de scriitori şi actori. Personalul restaurantului, chelnerii şi picolii, erau angajaţi de o "comisie" ad-hoc, coordonată de neuitatul actor al epocii George Timică.

Naţionalizat în 1948 şi rebotezat în hotel <> , <> a fost avariat în timpul cutremurului din 1977. A fost demolat doi ani mai târziu, iar pe locul său tronează astăzi imobilul "Bancorex".