Goana după Ceauşeşti, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decembrie 1989, târgoviştenii au scăpat ocazia să le organizeze o judecată populară soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. Revoluţionarii din fosta reşedinţă domnească au fost mult timp neîncrezători că Armata, Securitatea şi Miliţia au trecut de partea poporului.

Revoluţia de la Târgovişte stă sub semnul unor expresii folosite de doi protagonişti ai acelor evenimente. Prima îi aparţine profesorului de limba română Ion Nastasia, care a condus cel dintâi consiliu revoluţionar, din 24 decembrie 1989 până la 6 ianuarie 1990. În volumul său „Dosarele Revoluţiei. Decembrie 1989. Dâmboviţa", Ion Nastasia vorbeşte despre mişcarea revoluţionară din fosta reşedinţă domnească, despre diversiune şi despre celebra „gură de Târgovişte, care şi-a făcut din plin datoria".

Tot aşa, colonelul în rezervă Petre Cristea spune că „trădarea este un cuvânt uşor la Târgovişte". Aşa se face că în Târgovişte, în prezent, sunt două asociaţii de revoluţionari - Asociaţia Luptătorilor din Decembrie '89 şi Asociaţia Apolitică „Societatea Târgovişte" -, care se „curtează" reciproc cu acuzaţii despre gradul implicării la Revoluţie şi despre drepturile dobândite ulterior.

Episodul de astăzi urmăreşte reacţia locuitorilor din Târgovişte în ziua de 22 decembrie, începând cu aterizarea dictatorilor la Sălcuţa, în apropiere de Titu-Boteni, şi până la izolarea acestora în UM 01417 Târgovişte. Traseul complet al dictatorilor după fuga de pe Comitetul Central a fost deja trasat, minuţios, de Grigore Car­tianu în cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor". Însă, pentru a ilustra comportamentul revoluţionarilor la aflarea veştii că „tiranii" au ajuns la ei în judeţ, vom relua, pe scurt, periplul celor doi până la „găzduirea" oferită de colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417, relatând în paralel evoluţia revoltei din oraş.

Fuga soţilor ceauşescu

După plecarea de pe sediul CC, elicopterul pilotat de colonelul Vasile Maluţan i-a dus pe Ceauşeşti la Snagov, unde preşedintele Republicii a dat câteva telefoane, apoi i-a abandonat într-un lan de orz, în Dâmboviţa. I-a lăsat acolo cu două gărzi de corp: maiorul Florin Raţ şi căpitanul Marian Rusu. Era trecut de ora 13.00. În Târgovişte se încinseseră spiritele, oamenii aflaseră despre victoria Revoluţiei în Capitală - Revoluţie care la ei încă nu începuse în forţă - de la primii crainici ai Televiziunii Române Libere, actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu.

Scena autostopului de la Sălcuţa a fost urmărită de câţiva săteni, a căror curiozitate a fost sporită de imaginea elicopterului. Primul dâmboviţean care s-a gândit să pună la cale capturarea Ceauşeştilor a fost inginerul Marius Popescu, nimerit acolo cu un tractor. Dar el şi cei pe care îi cooptase s-au „împiedicat" de „ghinturile armei de sub scurta lui Raţ".

Şofer de dictator

După 23 de minute de stat în câmp, dictatorii au plecat cu maşina doctorului Nicolae Decă, fără căpitanul Marian Rusu. Imediat, inginerul Marius Popescu a mers cu un tinichigiu auto la o farmacie din Titu, unde era un telefon, să anunţe Televiziunea Română că soţii Ceauşescu se află în Dâmboviţa. Din maşina doctorului Decă, dictatorii vor ajunge în Dacia lui Petrişor Nicolae din Văcăreşti, stârpitor de insecte şi de şobolani. Între timp, revoluţionarii din Târgovişte reuşiseră să intre în sediul Judeţenei de Partid şi urma scena balconului, ca în multe alte oraşe.

Soţii Ceauşescu sunt duşi de Petrişor Nicolae spre Târgovişte, intrând prin Combinatul de Oţeluri Speciale. Rătăcesc pe străduţele oraşului şi se opresc la câteva sute de metri de Palatul PCR Dâmboviţa. Nicolae Ceauşescu îşi vedea salvarea în prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, care-i spusese cu nici două ore în urmă că e linişte în Târgovişte. Din păcate pentru Ceauşescu, la acel moment nu mai era linişte, iar Găvănescu era ţinut de sub braţe şi privea disperat pavajul de sub balconul sediului PCR, unde revoluţionarii ameninţau să-l arunce. Până la urmă a fost cooptat în noul nucleu de putere, considerându-se că era totuşi util.

În mijlocul Revoluţiei

Maiorul Florin Raţ, trimis de Ceauşescu să ia legătura cu Găvănescu în Palatul PCR, descrie, în stenograma audierii la Comisia „Decembrie 1989", ce a găsit în mijlocul urbei. „Când am ajuns la Judeţeana de Partid, în balcon erau revoluţionari, lume multă, şi nu se putea intra. Aveam şi arme la mine, puteau zice că vreau să trag. Noi nici nu ştiam care e situaţia atunci. M-am întors unde îi lăsasem pe Ceauşeşti, dar nu i-am mai găsit".

Ce se întâmplase: depistaţi de nişte cetăţeni şi huiduiţi mânios, Ceauşeştii l-au zorit pe şoferul Petrişor Nicolae să părăsească zona. Acesta a rătăcit cu ei o vreme prin oraş, apoi a ajuns la Centrul de Protecţia Plantelor, aflat la ieşirea din Târgovişte spre Câmpulung Muscel. Era în jur de 14.30. I-a lăsat acolo şi a fugit în oraş să dea vestea. A aflat-o şi sergentul-major Ion Enache.

Miliţianul a anunţat la inspectorat, dar i s-a spus că sunt „prostii". Auzind grozăvia, plutonierul Constantin Paise, colegul său, i-a propus să meargă împreună la Centrul de Protecţia Plantelor. Cei doi miliţieni i-au găsit pe Ceauşeşti şi, la 14.50, au plecat cu ei într-o maşină-radar. Aveau să petreacă împreună câteva ore. De teama furiei populare au stat ascunşi într-un păpuriş, la Răţoaia, unde au zăbovit până la 16.50, potrivit sincronizării făcute de Grigore Cartianu în „Sfârşitul Ceauşeştilor". La 17.45 au fost aduşi în sediul Miliţiei.

Percheziţie

Aduşi în sediul Miliţiei Judeţene, Ceauşeştii au mai petrecut 45 de minute până să fie transportaţi la UM 01417, timp în care li s-a făcut şi o percheziţie. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, fusese anunţat de prezenţa lor şi a trimis un Aro şi un camion ca să-i aducă în cazarmă, dar dictatorii fuseseră luaţi deja de adjunctul Securităţii Dâmboviţa, colonelul Gheorghe Dinu, şi de doi ofiţeri de Armată: maiorul Ion Mareş şi căpitanul Ion Boboc. Li s-a alăturat şi plutonierul Constantin Paise, de la Miliţie, şi cu toţii au ajuns în unitatea militară.

Palme şi şuturi pentru securişti şi miliţieni

Nicolae Ceauşescu, la UM 01417 Târgovişte



După momentul în care maiorul Florin Raţ a văzut lume multă în balconul Palatului PCR, revoluţionarii, gândind - şi cu ajutorul TVR - că securiştii pregătesc o represiune, s-au îndreptat spre sediul Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, unde erau cantonate organele de Miliţie şi de Securitate. Au „vizitat" şi alte sedii de instituţii. Aflaseră şi că Ceauşescu e în zona Târgovişte.

Unul dintre cei care au mers acolo este tapiţerul Petre Ştirbescu, care i-a avut alături pe cei patru copii ai săi. Acesta povesteşte în „Caietele Revoluţiei", realizate de Institutul Revoluţiei Române: „Am solicitat să intrăm în sediul Securităţii. Mi-au zis c-o să fiu tras la răspundere. La Miliţie s-a întâmplat acelaşi lucru. Am fost întâmpinaţi de miliţieni şi tot prin forţă s-a intrat". Revoluţionarii au întors sediile cu susul în jos, excitaţi, omeneşte, că tocmai călcaseră în picioare o lume interzisă. Nu i-au găsit pe Ceauşeşti. Unii au adus libertatea şi în arestul Miliţiei, pe motiv că cei încarceraţi erau deţinuţi politici. Cei mai mulţi, evident, erau borfaşi.

Apoi, revoluţionarii au plecat. Petre Ştirbescu a rămas şi a instituit acolo pază, împreună cu o mână de oameni, folosindu-se de vergelele care susţineau mochetele pe scări. Armele erau sub lacăt. După palmele şi şuturile în fund încasate de la revoluţionari, miliţienii şi securiştii, debusolaţi, plecaseră speriaţi. Singurul ofiţer care a rămas a fost locotenent-colonelul Ştefan Conţ. Apoi, Ştirbescu s-a gândit să trimită pe cineva la UM 01417, cerând sprijin militar comandantului Andrei Kemenici, şeful Garnizoanei Târgovişte. L-a primit, sub conducerea căpitanului Marian Apostol.

S-a strigat „Trădare!"

image

Florin Mageriu, revoluţionar

De când Televiziunea a transmis că Ceauşeştii se îndreaptă spre Târgovişte, în oraş au început să zbârnâie zvonurile. Mulţi i-au văzut în maşina lui Petrişor Nicolae şi au anunţat Miliţia sau Palatul. Alţii au spus că din apartamentele unor cadre se trage în populaţie, cazuri nelămurite nici până astăzi. Multe valuri de revoluţionari au trecut pe la Inspectoratul Ministerului de Interne să-l caute pe Ceauşescu, în funcţie de veştile primite de la televizor.

Lipsă de încredere

Colonelul Gheorghe Badea a încropit o echipă de scotocire în apropierea Târgoviştei. N-a găsit nimic şi i-a dat raportul colonelului Kemenici. Acesta l-a trimis să-i caute şi la Centrul de Protecţia Plantelor, însă „odioşii" fuseseră deja luaţi de miliţienii Enache şi Paise. Întors la Târgovişte, şeful Gărzilor Patriotice a verificat sediul Inspectoratului şi i-a raport din nou lui Kemenici că nu i-a găsit. Au plecat din nou, de data aceasta la Mănăstirea Dealu.

Cităm din declaraţia maiorului Ion Mareş:  „Colonelul Badea se găsea la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Sunând să spună ce face, că nu i-a găsit, i-am spus: «Vă rog să vă prezentaţi de urgenţă la cazarmă, la gară, am să vă fac comunicări importante». A venit cu multe gărzi, dar a intrat doar el. I-am spus: «Cei doi sunt aici». Apoi a plecat la Palat". Informaţia secretă deţinută de Badea a transpirat odată ce colonelul a ajuns între revoluţionari. Şi atunci s-a strigat pentru prima oară „Trădare!", iar numele trădării era Kemenici. Era ora 20.00, şeful Garnizoanei, colonelul Kemenici, anunţase deja Bucureştiul de captură şi primea întăriri armate.

Moment de panică

Spre miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie, la Palat, creşteau suspiciunile că Miliţia şi Armata vor să-i facă scăpaţi pe cei doi. Colonelul Kemenici a fost chemat la raport, dar nu s-a prezentat. Veneau întăriri militare şi trebuia să se ocupe de dispunerea lor. Declaraţia lui Florin Mageriu, sociolog şi profesor de karate, descrie starea de tensiune şi greşeala comisă de colonelul Gheorghe Badea, greşeală care avea să influenţeze catastrofal reacţiile panicarde ale colonelului Kemenici începând cu seara de 22 decembrie. „După o misiune de scotocire cu gărzile patriotice, am ajuns la Palat. Badea zicea că am fost trădaţi, ştia că soţii Ceauşescu sunt la Kemenici.

Toţi erau dezorientaţi, agitaţi. Noi aveam arme şi stăteam pe holuri. Pe la ora 4.00 a pus mâna pe telefonul de la el din birou şi a zis «Alo!». După o scurtă pauză, a spus: «Dă-mi-l pe Kemenici». Am auzit când Kemenici s-a prezentat. Badea nu s-a prezentat şi a zis: «Dacă în jumătate de oră nu predaţi coletele, unitatea va fi distrusă». Am rămas şocat. Am coborât toţi din biroul lui la ceilalţi, iar Badea a spus: «Kemenici e trădător. Vă duceţi şi-i luaţi de la el pe Ceauşeşti!».

image

Din desantul încropit de Badea făceau parte 14 persoane, care s-au înghesuit într-un Aro. Şeful Gărzilor le ordonase acestor oameni să se lupte cu o unitate militară înarmată până-n dinţi. Despre acţiunea lui Badea la unitatea de la gară a aflat însă şi colonelul Gheorghe Alexe, şef la Casa Armatei, care era în Palat, la Consiliul Provizoriu al Revoluţiei, şi l-a convins să renunţe. Între timp, ameninţat anonim, colonelul Kemenici a sunat la Bucureşti, spunând că i-a dus pe Ceauşeşti departe de oraş şi că, dacă vine cineva peste el, face prăpăd cu tehnica militară de care dispunea. Un măcel era pe cale să se producă, întrucât revoluţionarii înfierbântaţi veniseră deja în faţa unităţii, cu gândul să-i scoată de-acolo pe Ceauşeşti.

Unitatea lui Kemenici a primit mai multe ameninţări prin telefon, ceea ce a amplificat starea de tensiune în rândul forţelor armate. În dimineaţa de 23 decembrie s-au tras primele gloanţe spre unitate, de pe blocurile aflate în apropiere, după cum îşi aminteşte maiorul Ion Mareş. Şi tot din 23 decembrie au început să moară oameni.

"Colonelul Badea i-a spus lui Kemenici: «Dacă în jumătate de oră nu predaţi coletele, unitatea va fi distrusă».''Am rămas şocat.''
Florin Mageriu revoluţionar

Timişorenii incineraţi şi-au găsit liniştea

Canalul unde a fost aruncată cenuşa revoluţionarilor ucişi 



Biserica ridicată în cinstea celor 43 de eroi-martiri din Timişoara care au fost incineraţi la Bucureşti în noaptea de 19 spre 20 decembrie 1989 a fost inaugurată ieri, în comuna Popeşti Leordeni, la câţiva metri de canalul de scurgere unde le-a fost aruncată cenuşa. La slujba de sfinţire a bisericii au participat, pe lângă rudele şi prietenii victimelor, Gabriel Oprea, ministru al Apărării Naţionale, Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, Anghel Iordănescu, senator de Ilfov, Traian Orban, liderul revoluţionarilor timişoreni, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 decembrie 1989", Dan Voinea, procurorul militar care a descoperit locul în care a fost aruncată cenuşa morţilor după „Operaţiunea Trandafirul", şi alte oficialităţi din Ilfov.

O biserică suspendată

Ideea construirii unei biserici alături de gura de canal unde a fost aruncată cenuşa celor 43 de timişoreni i-a aparţinut lui Traian Orban. El a transmis-o ministrului Gabriel Oprea, care s-a ocupat de ridicarea bisericii. Biserica este din lemn şi a fost ridicată pe o structură de piloni înalţi de doi metri, astfel încât se poate trece pe sub ea. Această soluţie a fost aleasă şi pentru că nu s-a putut săpa o fundaţie în pământ, întrucât dedesubt se află canalul în care s-a scurs cenuşa eroilor-martiri. „Este o biserică suspendată, ca adevărul despre Revoluţie, suspendat prin încetarea cercetărilor", a spus Traian Orban. ; Cristian Delcea

"Este o biserică suspendată, ca adevărul despre Revoluţie, suspendat prin încetarea cercetărilor.''
Traian Orban liderul revoluţionarilor timişoreni

image

45 de timişoreni, în mare parte rude ale morţilor din „Operaţiunea Trandafirul", au venit cu un autocar pentru a depune coroane de flori. Arion Bânciu avea doi ani când mama sa, Leontina, a fost împuşcată mortal pe podul Decebal din Timişoara. Ştie din auzite cine e vinovat pentru decesul şi incinerarea mamei sale. „Chiţac, Stănculescu, şeful miliţiei. Dar nu-i cunosc. Dacă i-aş cunoaşte, poate că i-aş urî".

Livia Szilasi (75 de ani), este mama Georgetei Pinzhoffer, împuşcată în inimă la 17 decembrie 1989. Bătrâna Szilasi a fost şi ea prezentă la comemorare, cu toate că şi-a îngropat fiica creştineşte. Corpul neînsufleţit al Georgetei a fost ascuns de familie, cu complicitatea unor asistente de la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru a nu fi urcat în izoterma de carne care a transportat morţii la crematoriul „Cenuşa", din Bucureşti.

După 21 de ani, tristeţea s-a întipărit pe chipurile timişorenilor rămaşi fără copii, soţi sau părinţi. Dar nu mai pot să repete la nesfârşit aceeşi cronologie a morţii. Vin alte necazuri peste necazul vieţii lor şi asta e tot ce mai contează: „Fata mea a murit împuşcată în inimă, avea 30 de ani. E moartă. Dar să scrieţi că de vină e guvernul care-şi bate joc de ţară", a spus Livia Szilasi.

„Operaţiunea Trandafirul"

În noaptea de 18-19 decembrie 1989, 43 de cadavre ale manifestanţilor anticomunişti împuşcaţi de forţele de represiune au fost furate de la morga Spitalului Judeţean Timişoara de către ofiţeri din Ministerul de Interne. Corpurile neînsufleţite au fost duse la Bucureşti şi incinerate. Cenuşa lor a fost aruncată într-un canal din Popeşti-Leordeni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite