Ghid turistic în sutană

Preotul este Octavian Smădu, omul care promovează de ani buni oraşul Victoria. La el vin călătorii care vor să afle ce e demn de vizitat în zonă, iar la biserica lui va fi deschis, în

Preotul este Octavian Smădu, omul care promovează de ani buni oraşul Victoria. La el vin călătorii care vor să afle ce e demn de vizitat în zonă, iar la biserica lui va fi deschis, în curând, un centru de informare turistică

Omul care vede transformarea Victoriei din "citadelă muncitorească" în oraş turistic e preotul locului, Octavian Smădu. Aşa se face că părintele încearcă de ani buni, pe toate căile, să promoveze o urbe condamnată parcă la uitare.

Organizează încă din 2001 un festival internaţional de toacă, de care s-a scris până în America, iar acum vrea să facă un punct de informare turistică în biserica sa, cu pliante şi îndrumători poligloţi, ca să ştie călătorii ce merită văzut în oraşul de la poalele Făgăraşului, dar şi care sunt traseele montane cu plecare din vecinătatea oraşului.

Luăm la rând mai multe scări de şantier, cocoţându-ne, eu şi preotul Octavian Smădu, până în turla bisericii cu hramul sfinţilor Constantin şi Elena. Nu s-au terminat încă lucrările la acest edificiu dat în folosinţă, după multe cazne, în 1994. De aici, de la 22 de metri înălţime, unde sunt clopotele, se vede cel mai bine oraşul, până la apropiatele lui margini, iar munţii par să "cadă" peste blocurile care le iau "faţa", în fotografii.

Turla cu lunete

Gazda îmi spune că vrea să instaleze în turlă nişte lunete, după ce şantierul va fi încheiat, să vină turiştii şi să observe mai bine Făgăraşul. Deasupra noastră nu e decât crucea, instalată la cel mai înalt punct al urbei. Biserica este deja un fel de birou de informare turistică pentru oraşul Victoria. Vin oaspeţi din ţară, dar şi din străinătate, din Canada, din Franţa ori din Germania.

"Eu le fac o scurtă istorie a localităţii, le spun ce pot vizita pe aici", spune preotul. Nu sunt prea multe de văzut. Doar ştrandul de la combinatul chimic, unde localnicii se duc în timpul liber la o berică şi un mititel, dacă vremea nu le permite bălăceala.

Sau poate vrei la discotecă. Cam la atât se reduce momentan turismul local. În schimb, sunt multe informaţii despre traseele din Făgăraş, cu atât mai mult cu cât uriaşul de piatră este la doi paşi de urbea asta.

Toaca promovează urbea

Coborâm. Omul în sutană scoate toaca cea mare. O instalăm în faţa bisericii, în curtea plină de flori. Şi începe chemarea la rugăciune, "spusă" din lemn. E un alt mod de promovare a oraşului, pentru că din 1995 se organizează aici, din ideea aceluiaşi om, un festival de toacă. A fost mai întâi o întrecere între copiii din zonă, pentru ca din 2001 să se extindă la nivel naţional şi internaţional. În acest an au venit 90 de micuţi din Serbia, Grecia, Bulgaria şi Siria, plus România, evident, "toţi ortodocşi", mi se precizează.

"S-a scris şi în America de festivalul ăsta, care e unic în lume", apoi îmi explică faptul că toaca e de trei feluri. Mai întâi e toaca mare, cea care se ţine în turla bisericii, pe urmă e toaca de mână, de împrejmuit biserica, iar în final toaca de fier sau tochiţa. Am bătut şi eu în toacă, să văd cum e. "Vedeţi, aşa i-am chemat şi pe copii, să bată şi ei. A fost un mod de a-i apropia de biserică", îmi spune bărbatul între două vârste, preot în Victoria din 1985.

Punct de informare turistică la biserică

Treaba cu punctul de informare turistică nu e doar un moft. Va fi ceva palpabil în scurt timp, cu pliante aşezate frumos pe nişte rafturi, chiar la poarta bisericii, ba chiar şi nişte ghizi, cunoscători de limbi străine, să fie pregătiţi în orice moment să-i întâmpine pe oaspeţi. "Turismul este salvarea oraşului", pare convins preotul, chiar dacă realitatea e încă departe de acest deziderat.

"Vă spun eu cine va investi în turism. Sunt localnicii care au plecat la muncă în străinătate. Unii deja au început să se întoarcă aici". Pentru moment, "străinii" îşi modernizează doar propriile case. E respinsă categoric ideea, acreditată de unii, că Victoria e un oraş pe ducă.

"Pe noi ne-a rânduit Dumnezeu în locul acesta ca într-o magazine cu toate bunătăţile. Avem apă potabilă de la munte, care vine în oraş prin cădere, nici nu e nevoie de pompe. Avem pământ argilos, bun pentru cărămidă, să construim, avem lemn", îmi descrie părintele un scenariu optimist.

Opt kilometri pe jos până la gară

Au mai venit şi altfel de străini în zona asta, în ultimii ani. Cei cu investiţii. Ba nişte francezi, ba italieni, ultimii cu o fabrică de ornamente pentru construcţii. Plus două magazine mai mari care sunt în construcţie la ora asta. La care se adaugă cei 900 de localnici angajaţi la combinatul chimic, după cum mi-a descris piaţa muncii din Victoria primarul Viorel Olteanu, care e şi el convins de ideea turismului, ca unica sursă de dezvoltare pentru urbea asta, în viitor.

"Avem nevoie de medici şi profesori", e apelul edilului-şef, anunţând că va fi construit un bloc destinat intelectualilor care vor să se stabilească la poalele Făgăraşului.

Gata cu reportajul. A venit vremea să mă întorc la Bucureşti. Dar e o mare problemă când vrei să pleci de aici, ca şi atunci când ai sosit. Oraşul nu are gară.

Cel mai apropiat punct de legătură cu lumea exterioară, pe calea ferată, e la opt kilometri, în comuna Ucea. Cum nu există transport public, trebuie să te descurci cu "ia-mă nene". Norocul meu că preotul Smădu are maşină. Mă duce el până la gară, ca un adevărat promotor al imaginii acestor locuri în ochii presei centrale…