Gheorghe Ialomiţianu, ministrul validat la Londra. De o revistă
0
„Adevărul“ începe astăzi o serie de articole despre câţiva dintre miniştrii cu care România a înfruntat criza economică. Veţi mai citi, printre alţii, despre Valerian Vreme, Sebastian Lăzăroiu şi Ion Ariton.
„Stimate Domnule Ialomiţianu, în fiecare an, în timp util, înainte de apariţia ediţiei din luna ianuarie, publicaţia «The Banker» acordă premiul pentru «Cel mai bun ministru al Finanţelor» pe fiecare regiune. Sunt încântat să vă anunţ că pentru ediţia lunii ianuarie 2012 dumneavoastră aţi fost ales «Cel mai bun ministru al Finanţelor- Europa»".
Acestea sunt primele rânduri din scrisoarea prin care fostului ministru de Finanţe al României i-a fost adus la cunoştinţă faptul că, undeva, la Londra, câştigase un fel de campionat continental al miniştrilor de Finanţe. Gheorghe Ialomiţianu nu ştia prea multe despre revista „The Banker", dar uite că cei de-acolo auziseră de el şi încă foarte multe.
Ştiau tot ce făcuse în ultimul an. Îl urmăriseră unsprezece luni, şi-acum, în cele din urmă, la capătul unei lungi observaţii, îi trimiteau o scrisoare. Îl felicitau şi îi spuneau cât de onoraţi ar fi să-l întâlnească. Erau cuvinte frumoase - neaşteptate în mediul contondent al marii finanţe - care i-au bucurat ziua, poate chiar întreg mandatul, dar pe care, timp de cinci săptămâni, între 16 noiembrie (când a primit vestea) şi 23 decembrie (când a spus-o la toată lumea) a trebuit să le ţină doar pentru el. Aşa o cerea protocolul.
Din motive tehnice
Pentru ce anume îl premiase „The Banker" pe Gheorghe Ialomiţianu? Pentru o suită de măsuri care luau în calcul sărăcirea accelerată a lumii: o cheltuire moderată a banilor publici şi nişte împrumuturi mai puţin scumpe din străinătate. Reuşise să ducă la bun sfârşit acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), fără să se-atingă de ultima tranşă a creditului (1 miliard de euro), încheiase un alt acord cu Fondul - o rezervă de 3,5 miliarde de euro, la care spera să nu recurgă niciodată, îmbunătăţise ratingul pe care agenţia Fitch îl acordase României, lansase, cu succes, o emisiune de euro-obligaţiuni etc.
O revistă exorbitantă
Performanţe care pot suna sec şi-n faţa cărora omul de rând ar rămâne indiferent, dar care, iată, i-au făcut pe specialişti să se încline. Pe podiumul pe care „The Banker" l-a aşezat pe Ialomiţianu, în ianuarie 2012, au fost suiţi şi alţi miniştri de Finanţe din lume, şi ei deosebit de meritorii pe continentele lor: columbianul Juan Carlos Echeverry, qatarianul Yousef Kamal şi senegalezul Abdoulaye Diop - un om politic care conduce de zece ani destinele finanţelor din mica ţară africană.
În România, revista „The Banker" poate fi găsită doar la debitele unei reţele selecte de distribuţie. Un simplu exemplar costă cât o colecţie de albume de artă, 515 lei, iar un abonament anual ajunge la 3.000 de lei. Azi, la trei luni după ce s-a trezit cu scrisoarea de la „The Banker" în căsuţa de e-mail a ministerului, Ialomiţianu poate spune că a pus mâna pe doar două exemplare din această revistă. Ambele, din acelaşi număr, în care îi apare poza şi se vorbeşte despre meritele lui.
Le-a cerut ziariştilor englezi, iar ei i le-au trimis prin poştă. Un exemplar l-a cedat deja Bibliotecii Universităţii Transilvania din Braşov, unde ţine cursuri de contabilitate. Pe celălalt îl are la el, îl poartă în servietă. S-a cam ponosit de la atâta răsfoit. Multă lume a vrut să se uite înăuntru: prin această revistă s-au plimbat degetele prim-ministrului, ale altor miniştri şi colegi din PDL, ale familiei, ale prietenilor, ale ziariştilor neîncrezători etc.
Scepticul Chirieac
S-au găsit şi detractori ai distincţiei primite de la „The Banker". Ialomiţianu nu şi-i poate scoate din minte pe doi dintre ei: analistul politic Bogdan Chirieac şi fostul ministru de Finanţe Varujan Vosganian. Chirieac ar fi spus - Ialomiţianu l-a auzit cu urechile lui, la România TV - că s-au plătit bani pentru această diplomă, iar Vosganian - că şi lui, cât a fost ministru, i-ar fi fost propuse, contra unor sponsorizări, tot felul de diplome.
Chirieac zice însă că n-a declarat că diploma a fost cumpărată, ci că „există mari suspiciuni că revista «The Banker» ar fi primit o sponsorizare de 60.000 de lire sterline, înainte de a face respectivul sondaj". Analistul nu ştie exact cine a lansat suspiciunile şi nici cine ar fi plătit sponsorizarea, dar ştie că suspiciunile au existat şi, „ţinând cont de prestaţia publică a lui Ialomiţianu", lui i se păreau verosimile. Tot ce-a făcut a fost să le dea glas.
Un editorial salvator
Au existat însă şi voci care să îi ia apărarea fostului ministru. Jurnalistul Grigore Cartianu a scris un editorial în care spunea că - ce mai tura-vura - o revistă a premiat un ministru pe care l-a considerat meritoriu. A fost un articol care i-a mers la inimă lui Ialomiţianu. L-a decupat din ziar
şi-l poartă şi acum într-un dosărel de carton. De-atunci, de pe 26 decembrie, când respectivul articol a văzut lumina tiparului, se tot gândeşte să-i mulţumească telefonic autorului.
„The Banker": „Aflăm cu tristeţe că am fost acuzaţi de corupţie"
Philip Alexander, jurnalistul care l-a informat pe Gheorghe Ialomiţianu că a fost desemnat cel mai bun ministru de Finanţe din Europa, a dialogat cu „Adevărul", exprimându-şi surprinderea că titlul conferit de „The Banker" i-a adus laureatului român acuzaţia că ar fi mituit presa britanică.
Ialomiţianu le-a cerut britanicilor câte o revistă pentru Camera Deputaţilor, Senat, Preşedinţie şi BNR Foto: marian iliescu
„Adevărul": Revista dumneavoastră acordă acest premiu de 11 ani. Ce reacţie au cei cărora le este acordat? Se laudă cu el, şi-l trec în CV, îl menţionează în campaniile electorale, în discursuri?
Philip Alexander: De obicei, miniştrii anunţă că au primit acest premiu în momentul în care le e acordat. Nu ştiu dacă unii dintre ei continuă să se refere la el mult timp după aceea.
În Europa sunt peste 30 de miniştri de Finanţe. Nu e prea mult pentru o revistă financiară ca a dvs. să pretindă că poate analiza activitatea fiecăruia în parte? Cât de fundamentat şi de realist poate fi titlul de „Cel mai bun ministru de Finanţe al Europei", când e acordat de o revistă?
Avem jurnalişti specializaţi în fiecare regiune din lume, aşa că ei cunosc bine situaţia fiecărei ţări şi urmăresc, mereu, indicatorii macroeconomici, măsurile fiscale luate în fiecare ţară etc. Apoi, sunt investitorii şi economiştii pe care îi consultăm şi care, şi ei, sunt specializaţi în anumite regiuni. Nu e nevoie să analizăm fiecare ţară şi fiecare ministru de Finanţe în parte. Analizăm, mai ales, miniştrii care s-au confruntat cu cele mai grele situaţii. În cele din urmă, desigur, distincţia acordată de „The Banker" reprezintă doar o opinie bazată pe informaţii.
În România, premiul a stârnit controverse. Au fost voci care l-au acuzat pe ministrul Ialomiţianu că şi-ar fi cumpărat premiul, că v-ar fi mituit ca să i-l acordaţi. Ce spuneţi despre această acuzaţie?
Suntem trişti să aflăm că cineva ne-a acuzat că am fost mituiţi. Nu cred că există miniştri care ar da bani ca să primească un premiu de la o
revistă.
Pe 16 noiembrie, când l-aţi înştiinţat pe ministrul Ialomiţianu că va primi acest premiu, l-aţi rugat să păstreze confidenţialitatea informaţiei până pe 4 ianuarie - când urma să apară numărul din ianuarie al „The Banker". Cu toate astea, în România, vestea a fost făcută publică încă de pe 23 decembrie. Cine a transmis-o presei?
Aşa este. Ne place să păstrăm secretul asupra acestor distincţii până când ediţia tipărită a revistei noastre apare la tarabe, la începutul lui ianuarie. Cu toate astea, în acest an, unul dintre câştigătorii din altă ţară ne-a cerut să facă public premiul mai devreme, fiindcă urma să organizeze o importantă conferinţă de presă pe marginea unui alt subiect. Am fost de acord şi am decis să anunţăm premiile mai devreme. I-am transmis şi domnului Ialomiţianu această decizie, iar el a putut să facă acest anunţ în acelaşi timp.
S-a mai întâmplat, în istoria premiilor, ca unul dintre laureaţi să părăsească funcţia la doar o lună după ce este desemnat cel mai bun ministru de Finanţe al Europei?
Din câte ştiu, o situaţie de acest fel nu s-a mai întâmplat. Au fost însă cazuri în care am premiat persoane care deja îşi părăsiseră funcţiile, ca
semn de recunoaştere a activităţii lor.
"Nu cred că există miniştri care ar da bani ca să primească un premiu de la o revistă.''
Philip Alexander jurnalist
Legenda străbunicului care şi-a pierdut actele
Gheorghe Ialomiţianu se trage din Bran, judeţul Braşov, nicio legătură, decât imaginară, cu judeţul Ialomiţa. Fostul ministru presupune că, odată, demult, cu patru generaţii în urmă, un străbunic de-al lui, pe linia paternă, şi-a pierdut, pur şi simplu, actele de identitate şi, nemaiavând un nume, a fost strigat de consăteni după locul de obârşie: Ialomiţa. Soţia lui Ialomiţianu, Liliana, e din Bacău.
Ca şi el, e economist de meserie. E acţionară la o firmă de contabilitate şi membru în Consiliul de Administraţie a trei sucursale Remat, din Braşov, Mureş şi Bacău. A adunat, anul trecut, doar din prezenţa în cele trei CA-uri, 60.000 de lei. Din restul activităţilor, a strâns încă 50.000 de lei pe an. Dar soţul a tras şi el tare, pe durata mandatului de ministru. Oricât de încărcat îi era programul, vineri după-amiaza şi sâmbătă dimineaţa, mergea la universitatea din Braşov să predea contabilitate. A fost plătit cu 24.000 de lei.
Până să devină deputat, în 2008, Ialomiţianu a fost, începând cu 1997, fie director, fie director executiv adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Braşov. În tot acest timp, soţia lui ţinea contabilitatea firmelor cărora el le verifica, prin fişa postului, activitatea.
"M-am gândit să-l dau în judecată pe Bogdan Chirieac, dar am renunţat.''
Gheorghe Ialomiţianu fost ministru de Finanţe
O zi oarecare din viaţa ministrului Ialomiţianu
Cum arată o zi din viaţa ministrului de Finanţe, pe timp de criză? La 6.30 dimineaţa, Ialomiţianu era în picioare, în apartamentul RA-APPS de pe Bulevardul Dacia. Mânca pe fugă, asculta ştirile, se costuma, iar la 7.45 sărea în maşină. Era condus pe bulevardele Magheru, Bălcescu, Cantemir, Unirii şi lăsat în faţa Ministerului, dincolo de blocurile care alcătuiesc arcul clădirilor din Piaţa Constituţiei, la doi paşi de Casa Poporului. La 8.30, cel târziu, intra pe uşa ministerului.
Pătrundea în birou şi se aşeza pe fotoliu. Citea presa şi îşi chema colegii la discuţii. Urma avalanşa. Întâlniri, discuţii, telefoane. La 14.00, lua prânzul. Avea noroc cu o secretară care nu-l lăsa niciodată să sară principala masă a zilei. Programul continua: întâlniri, telefoane, întâlniri, telefoane. Seara, după 19.00, tensiunea scădea. Numai că premierul Boc putea convoca oricând, chiar şi la orele 20 sau 21, o şedinţă de urgenţă şi-i putea întoarce, c-un singur telefon, pe toţi miniştrii, înapoi la serviciu.
Se încarcă comentariile...
