Gheorghe Pogea: Legea unică de salarizare este gata!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Pogea: Legea unică de salarizare este gata!
Gheorghe Pogea: Legea unică de salarizare este gata!

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat, la finalul negocierilor cu reprezenţanţii sindicatelor, că speră ca actuala variantă a textului negociat cu sindicatele să mulţumească o mare parte din angajaţii din sistemul bugetar.

"Sperăm ca prin această structură, toate categoriile de bugetari să fie parţial mulţumite. Legea unică de salarizare cred că va aduce linişte în justiţie, sănătate, învăţământ şi în rândul funcţionarilor publici. Legea este gata!", a spus Pogea.

Sindicatele au convenit cu guvernul ca salariul minim pe economie să crească de la nivelul actual de 600 lei, la 705 lei în 2010 şi la 1.100 lei în 2015.

Potrivit preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, în urma discuţiilor, Coeficientul 1 s-a decis să fie egal cu salariul minim pe economie.

"Venitul salariului minim pe economie este cel propus de Finanţe. S-a acceptat (un salariu minim pe economie de n.r.) 705 lei în 2010 şi 1.100 lei în 2015. Salariul minim pe economie garantat în plată se stabileşte prin HG şi este unic pe tot teritoriul României", drept pentru care se aplică şi de către mediul privat, nu numai de către cel public, a precizat Hossu.

Sindicatele ceruseră iniţial ca salariul minim pe economie valabil pentru 2010 să crească la 720 lei, dar patronatele au anunţat că nu acceptă mai mult de 650 lei.

Liderul Cartel Alfa a precizat că veniturile actuale ale angajaţilor din sistemul bugetar nu vor scădea în anul următor, în condiţiile în care există un articol care prevede în mod expres că sporurile care nu se regăsesc în salariul de bază din proiectul de lege şi în anexe vor fi compensate până când veniturile salariale vor ajunge la nivelul valorii de încadrare pe coeficient.

"Deci, venitul salarial nu va scădea în niciun domeniu bugetar dacă textul va fi preluat şi depus la Parlament în forma agreată cu sindicatele", a precizat Hossu.

Experţii CE şi cei ai FMI vor analiza sâmbătă şi duminică textul legii unitare de salarizare

Experţii Comisiei Europene (CE) şi cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor analiza sâmbătă şi duminică forma finală a proiectului de lege unitară pentru salarizarea bugetarilor şi vor prezenta un punct de vedere oficial în acest sens, a declarat, vineri seară,preşedintele BNS,Dumitru Costin.

"În cel mai scurt timp, textul de lege trebuie să plece către Comisia Europeană. Sâmbătă şi duminică experţii FMI şi cei ai Comisiei Europene vor analiza textul de lege ce va fi aprobat în guvern. Legea va ajunge luni în Parlament", a spus Costin.

Liderul BNS a adăugat că, pentru ca legea să poată fi aplicată, "este obligatoriu să se reducă posturile în sistemul bugetar".

"Ordonatorii de credite trebuie să-şi facă ordine. Trebuie simplificat aparatul de stat pentru a se putea reduce cheltuielile prin diminiuarea funcţiilor de şefi de birou, şefi serviciu şi directori", a explicat Costin.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite