Vlad Tocae: „Gestionaţi mai bine resursele companiei!“
0
Vlad Tocae, proprietarul Romnet, consideră că recesiunea economică i-a învăţat pe manageri să cheltuiască mai puţin şi să investească în oameni. Prima jumătate din 2009 a fost extrem de imprevizibilă. Vlad Tocae, 33 de ani, fondatorul Romnet, a schimbat lunar strategiile de dezvoltare ale companiei.
A decis să pornească la drum pe cont propriu încă de la 20 de ani, anticipând rolul pe care Internetul îl va avea în mersul afacerilor. Astfel că, în 1995, şi-a înfiinţat propria companie, Romnet. Afacerea a pornit ca o mică firmă de webdesign, apoi de alungul celor aproape 15 ani, a devenit o agenţie de comunicare online.
Afaceri de la 20 de ani
Editura Exprims la care colabora încă din anul 1993 edita cataloage publicitare, reuşind să adune firme care doreau să apară în respectivele cataloage. Ideea a fost adaptată de Vlad pentru mediul online, practic realizând un portal care avea funcţia de director de firme. Vlad Tocae a decis să se specializeze pe comunicarea online.
A vrut să ofere mai mult decât un spaţiu, unde firmele se prezentau, şi chiar să le gândească o strategie de comunicare online. Printre primii clienţi Romnet se numără Expotek, oraganizatorul CERF, cel mai important eveniment IT&C din România. Vlad s-a mai ocupat de comunicarea online pentru numeroase companii de anvergură, precum Bechtel, British Airways, Electrolux, Holcim, Romstal, Orange, Renault-Nissan sau Vodafone.
El spune că unul din cele mai ample proiecte Romnet a fost dezvoltarea siteului Romstal şi seria de campanii online derulate pentru această companie. Vlad este ferm convins că mai multe industrii vor începe ciclurile pozitive din toamnă, fiind de aşteptat o mică îmbunătăţire a mediului economic până la sfârşitul anului.
„Criza va separa managerul de diletant“
Vlad Tocae spune că până anul trecut trebuia să fi „rău intenţionat“ pentru a nu avea ai succes în afacerile online din România. Între timp, recesiunea economică i-a „învăţat“ pe manageri să administreze mult mai bine resursele umane şi financiare ale companiei.
„Într-un fel, criza consumului va separa businessurile şi oamenii competenţi, adică managerul de diletant“, consideră Tocae. Proprietarul Romnet spune că orice specializare reprezintă un avantaj clar pentru a fi un bun manager. Totuşi, în viaţa reală ai nevoie de experienţă, antrenament, multă muncă şi puţin noroc, consideră Vlad Tocae.
Omul de afaceri susţine că nu este interesat de investiţii financiare sau imobiliare, chiar dacă acestea au reprezentat o tendinţă a majorităţii celor cu bani.
Îmbină utilul cu plăcutul
Vlad Tocae spune că toate economiile le-a investit în dezvoltarea magazinului online de pescuit www.peApa.ro. Delta Dunării este principala destinaţie atunci când pleacă în vacanţă, iar pescuitul şi plimbările cu barca ori cu iahtul sunt printre activităţile sale preferate în timpul liber.
Vlad a îmbinat utilul cu plăcutul şi aşa a ajuns să dezvolte magazinul online de pescuit www.PeApa.ro. Vlad spune că în pofida faptului că este activ de peste şase luni, magazinul încă este subvenţionat de compania-mamă, Romnet. Vlad spune că profitul net al companiei pe care o conduce este de aproximativ 20% din cifra de afaceri.
Activitatea, pe scurt
Vlad Tocae este absolvent al Facultăţii de Relaţii Internaţionale, din cadrul Academiei de Studii Economice. A urmat specializări de management şi comunicare în afaceri. Vlad Tocae a început în 1993 ca vânzător de publicitate la Exprims, o editură de cataloage de specialitate. În 1995 a fondat Romnet, companie specializată în servicii web, strategii de comunicare şi marketing online.