Germania ar putea bloca aderarea României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul britanic "The Guardian" scria, ieri, că Germania ar putea bloca aderarea României şi Bulgariei la UE la 1 ianuarie 2007, pe fondul temerilor referitoare la capacitatea blocului comunitar

Cotidianul britanic "The Guardian" scria, ieri, că Germania ar putea bloca aderarea României şi Bulgariei la UE la 1 ianuarie 2007, pe fondul temerilor referitoare la capacitatea blocului comunitar de a absorbi noi membri.
Publicaţia susţine că preşedintele Germaniei, Horst Kohler, a cerut celor două ţări să soluţioneze problemele din sistemul judiciar şi să accelereze eforturile de combatere a corupţiei înainte de raportul final al Comisiei Europene pe tema progreselor înregistrate de Bucureşti şi Sofia, avertizând că va aştepta până la publicarea raportului CE, la 26 septembrie, înainte de a începe procedurile de ratificare ale tratatului. "Deşi este de aşteptat ca raportul final să exprime unele rezerve ale Executivului european faţă de progresele înregistrate de România şi Bulgaria, se pare totuşi că cele două state vor primi aprobarea Comisiei de a adera la blocul comunitar

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite