Germania deporteaza 50.000 de tigani in Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul german a decis ca trebuie sa scape de circa 50.000 de tigani refugiati in timpul razboiului din Kosovo, pe care ii va trimite inapoi in provincia sarba administrata de Natiunile Unite, scrie

Guvernul german a decis ca trebuie sa scape de circa 50.000 de tigani refugiati in timpul razboiului din Kosovo, pe care ii va trimite inapoi in provincia sarba administrata de Natiunile Unite, scrie ziarul britanic "The Independent", care sustine ca a intrat in posesia unor documente prin care Berlinul a hotarat, in noiembrie anul trecut, deportarea masiva. Primele avioane cu "nedoriti" erau asteptate sa aterizeze ieri pe aeroportul kosovar Slatina. Asa cum reiese din documentele citate de cotidianul britanic, nemtii incep cu tiganii care beneficiaza in Germania de ajutoare sociale, fara ca acestia sa se poata astepta la vreun sprijin ulterior din partea Berlinului sau a ONU. Se pot astepta, in schimb, la discriminare masiva, Kosovo fiind inca departe de a fi devenit primitoare fata de aceasta etnie. Nici unul dintre celelalte grupuri etnice din provincie nu-i doreste pe romi. Comunitatea lor a ingrosat randurile refugiatilor in timpul razboiului, o data cu rabufnirea tensiunilor dintre albanezi si sarbi in provincie, in urma cu sase ani. Tiganii erau acuzati de colaborare cu sarbii si au devenit tinta violentelor albanezilor. In ultimii cinci ani de la incheierea razboiului si instalarea misiunii ONU in Kosovo, tensiunile interetnice nu au disparut. Acestea au rabufnit din nou violent in primavara anului trecut, cand albanezii au atacat comunitatile de sarbi si de tigani. Kosovo ramane un butoi cu pulbere in care este de ajuns o scanteie. Este limpede ca pe deportati nu-i asteapta o viata linistita, iar "Independent" tine sa sublinieze ca Germania nu tine cont de acest lucru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite