Germania ar putea cere activarea clauzei pe justiţie pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ajungă în închisorile din România sau Bulgaria în urma unei cereri de extrădare.În acest sens, Stoiber, lider al social-democraţilor germani, i-a cerut ieri, la München, comisarului

ajungă în închisorile din România sau Bulgaria în urma unei cereri de extrădare.
În acest sens, Stoiber, lider al social-democraţilor germani, i-a cerut ieri, la München, comisarului european pentru extindere, Olli Rehn, să activeze la 1 ianuarie 2007 clauza de salvgardare pe justiţie şi combaterea corupţiei pentru ambele ţări care, peste două luni, vor fi membre ale Uniunii Europene. Stoiber a cerut guvernului de la Berlin să facă presiuni asupra Comisiei Europene pentru nerecunoaşterea hotărârilor instanţelor româneşti chiar înainte de aderare, pentru că este inacceptabil ca, în urma unui mandat de arestare emis în România şi valabil în întreg spaţiul UE, cetăţenii germani care au comis infracţiuni să-şi petreacă perioada de detenţie în centre româneşti sau bulgăreşti. Secretarul de stat în MIE, Leonard Orban, susţine că aceste critici nu vor avea efecte negative asupra ratificării Tratatului de aderare a României, în Bundestag. "Activarea clauzei sectoriale este decizia CE în consultare cu statele membre UE", a declarat Orban, precizând că potrivit tratatului aplicarea clauzei pe un domeniu se poate face şi la "solicitarea justificată" a unui stat membru al Uniunii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite