Germania: Procurorii cer ridicarea imunității președintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul din Hanovra a cerut Parlamentului federal german ridicarea imunității președintelui Christian Wulff, asupra căruia planează de mai multe luni acuzaţii de abatere de la îndatoririle de serviciu.

Ieri, procurorii din Hanovra, capitala regiunii Saxonia Inferioară, au declarat că există destule probe care să indice că președintele a acționat în mod greșit.

"După o verificare cuprinzătoare de noi documente, precum şi evaluarea unor articole în mass-media, parchetul din Hanovra consideră că există suficiente fapte provocând suspiciune de abatere de la îndatoririle de serviciu sau beneficii de profit", se arată într-un comunicat emis de parchetul din Hanovra.

Parchetul nu poate iniţia proceduri împotriva preşedintelui republicii decât dacă deputaţii Bundestagului (camera inferioară a Parlamentului german) îi ridică imunitatea, notează AFP, citată de Agerpres.

Acuzat că ar fi profitat de poziția sa de premier al Saxoniei Inferioare

De la mijlocul lunii decembrie, Wulff a fost expus unor critici dure în presa germană care îl acuză că ar fi profitat de poziţia sa de şef al guvernului din Saxonia Inferioară pentru a obţine avantaje financiare diverse, încercând apoi să acopere aceste afaceri.

Potrivit unui material publicat în ziarul Bild, Wulff a primit în octombrie 2008 un împrumut cu dobândă mică în valoare de jumătate de milion de euro. Wulff şi soţia sa Bettina au împrumutat banii de la soţia unui director de întreprindere din Osnabrueck pentru a achiziţiona o casă.

În 2010, Wulff a fost interpelat în Parlamentul Saxoniei Inferioare despre legăturile sale cu omul de afaceri, Egon Geerkens, de la soția căruia contractase creditul. Actualul președintele al Germaniei a declarat că nu are nicio legătură cu Geerkens, dar nu a menționat nimic despre soția acestuia.

Wulff a făcut presiuni asupra presei pentru a evita publicarea unor articole

În luna decembrie, Wulff l-a amenințat pe directorul cotidianului Bild, care dorea să publice un material despre comportamentul reprobabil al actualului președinte german, informează BBC. Wulff i-a lăsat un mesaj vocal plin de furie redactorului-șef al cotidianului Bild, Kai Diekmann, spunând că articolul nu trebuie publicat și amenințându-l că va da în judecată publicația. Ulterior, președintele i-a cerut scuze lui Diekmann.

Presa germană îl mai acuză pe Wulff că a obţinut de la banca regională Baden-Wuerttemberg (BW) un credit în condiţii avantajoase, ca răsplată pentru rolul său în salvarea financiară a constructorului de automobile Porsche în 2009.

Creștin-democratul a declarat că nu se gândește să demisioneze.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite