Geoana someaza Ucraina sa-si ia balizele de pe Chilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In caz contrar, granicerii romani ar putea primi misiunea sa le inlature

Ministrul de Externe, Mircea Geoana, a sugerat, ieri, ca granicerii romani ar putea indeparta balizele de pe canalul Chilia, daca Ucraina, care le-a instalat, nu va face acest lucru. Intrebat in legatura cu aceasta posibilitate, Geoana a spus ca, "daca va fi nevoie si partea ucraineana nu se va achita de obligatia ei, ne vom lua toate masurile care ne revin si obligatia care ne revine, prin institutiile noastre, pentru a indeparta aceste balize". Ieri dimineata, ambasadorul Ucrainei la Bucuresti a fost chemat la Ministerul de Externe pentru a i se comunica protestul autoritatilor romane si pentru a i se solicita ca tara sa sa inlature balizele. "Impreuna cu ministerul Administratiei si Internelor (din care face parte Politia de frontiera - n.r.), suntem intr-o coordonare perfecta pentru a restabili in scurt timp situatia normala", a declarat Geoana. El a mai anuntat ca, la 21 septembrie, la Geneva, va fi convocata o conferinta "care va reuni toate institutiile europene si internationale cu competenta in problema Bastroe, problematica ecologica si transfrontaliera", la care va fi initiata o comisie de ancheta. Mircea Geoana a precizat ca si partea ucraineana va fi prezenta la reuniunea de la Geneva. Ieri, ministrul roman de Externe a folosit un limbaj neobisnuit de dur atunci cand a vorbit despre problemele pe care Romania le are cu Ucraina. "Partea ucraineana, in negocierile cu noi, a avut pretentii in platoul continental mai mari decat Uniunea Sovietica. Partea ucraineana a venit la masa negocierilor cu o pozitie maximalista, intransigenta, care poate este explicabila din punct de vedere psihologic prin faptul ca Ucraina este un stat atat de nou incat are o anumita dimensiune de nervozitate", a explicat Geoana, care a mai spus ca nu s-a ajuns la arbitrajul Curtii de la Haga decat dupa ce atmosfera bilaterala a fost "suficient otravita". El a sugerat insa ca, in 1997, cand s-a semnat tratatul cu Ucraina, autoritatile romane au gresit ca nu au rezolvat toate problemele sensibile. "Nu e atat de mult o critica, e o constatare. Am sperat la acel moment ca pasarea problemelor sensibile pentru anii ulteriori putea sa reprezinte o solutie. Din pacate, realitatea ne-a demonstrat ca ar fi fost mult mai bine ca in 1997 sa fi rezolvat toate dificultatile in pachet", a declarat Mircea Geoana.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite