Geoană show

De cât a vorbit la Consiliul Naţional al PSD, trebuie să-l doară tare rău mâinile pe Mircea Geoană. Liderul PSD s-a urcat la tribună cu un discurs pregătit pentru un show total multimedia,

De cât a vorbit la Consiliul Naţional al PSD, trebuie să-l doară tare rău mâinile pe Mircea Geoană. Liderul PSD s-a urcat la tribună cu un discurs pregătit pentru un show total multimedia, care ar fi trebuit să meargă direct în conştiinţa elitei partidului din sală şi în sufletul alegătorului social-democrat de pe cuprinsul patriei. Prestaţia a fost urmărită cu interes la început, pentru a sfârşi năucind pe toată lumea. Timp de mai bine de o oră, Mircea Geoană s-a bâţâit, a fluturat braţele de parcă era atacat de albine ucigaşe, a arătat cu degetul, şi-a zobit pumnii, s-a răstit la coaliţia de dreapta, a oblojit rănile dureroase ale PSD. Preşedintele social-democrat şi-a interpretat partitura când pe un ton patetico-liricoid ? în pasajele privind starea grea a oamenilor de rând ? când agresiv cu puterea de dreapta, când sfătos şi blajin, când autoritar şi înflăcărat cu gândul la viitorul luminos al partidului. Nici cei mai înverşunaţi critici de teatru nu pot spune că actorul nu s-a străduit. Săracul, nu are, la urma urmelor, nici o vină. ?sta a fost textul, astea au fost indicaţiile de regie, aşa a fost sfătuit de consilieri, ăsta e rezultatul: o piesă de amatori, jucată prost. Mircea Geoană nu a lăsat nicio şansă pentru spectatorii care ar fi vrut cu orice preţ să îi creadă emoţia interpretării artistice. În ciuda eforturilor, a fost fals, ceva s-a rupt în "jocul" său. Pe de o parte a dat din mână precum Ceauşescu. S-a încruntat, a propovăduit apocalipsa dreptei, şi-a îngroşat vocea, şi-a pus pieptul pavăză pentru apărarea membrilor de partid hăituiţi de actualii guvernanţi. Pentru activul de partid era un tip de limbaj cunoscut, familiar chiar. Era neaoş pesedist, liniştitor şi sigur. Dar totul s-a mixat cu o schemă de discurs hibrid, preluat din apariţiile la televizor ale candidaţilor la preşedinţia SUA şi din predicile pastorilor americani plecaţi să evanghelizeze lumea, purificând-o de păcate. Adresarea directă, privitul în ochi, indicarea unui personaj din sală, un gest marca Clinton ? s-au potrivit ca nuca în perete.
Preşedintele PSD a vrut un discurs memorabil de relansare a partidului şi a făcut eforturi serioase să convingă că partidul a intrat într-o nouă eră, "era Geoană", care va duce la relansarea formaţiunii încununată, în cele din urmă, cu revenirea la putere. Geoană s-a vrut autoritar, înţelegător şi, totodată, critic faţă de moravurile dubioase din partid în ceea ce priveşte corupţia, dar, mai presus de toate, a pozat într-un lider optimist, sigur pe sine, capabil să asigure liniştea înăuntrul formaţiunii şi victoria în alegeri. Reacţiile celor din sală arată că succesul la public a lipsit cu desăvârşire. Ion Iliescu şi chiar Adrian Năstase, veniţi ulterior la microfon, au prins mult mai bine. Nici unul, nici altul nu au încercat să pară ceea ce nu sunt. S-au prezentat cu imaginea lor, cu ideile lor şi au spus un lucru esenţial. Indiferent de cât de bun este un mesaj politic, nu valorează doi bani dacă persoana care îl poartă nu reuşeşte să fie credibilă. Discursul lui Geoană nu a rezolvat problemele interne ale partidului, nu a dat soluţii pentru reforma morală. Mai important, însă, nu i-a conferit liderului PSD aura de adevărat conducător al partidului. Sub ochiul atent al lui Mitrea, plasat în spatele său, Mircea Geoană a arătat că, înainte să reinventeze PSD, are sarcina, mai dificilă, să-şi găsească o imagine mai adevărată care să nu mai semene atât de mult cu o paiaţă politică.