Geoană şi Roman s-au ciocnit în Polul Social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polul Social a reuşit, ieri, după multe încercări şi tatonări, să se adune la o masă rotundă. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost şi el prezent, alături de Ion Iliescu şi Petre

Polul Social a reuşit, ieri, după multe încercări şi tatonări, să se adune la o masă rotundă. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost şi el prezent, alături de Ion Iliescu şi Petre Roman, la prima reuniune a Polului. Într-o sală plină de reprezentanţi ai generaţiei 2008, pe de o parte, dar şi de simpatizanţi ai lui Ion Iliescu, pe de altă parte, s-a aflat şi Adrian Năstase. Dincolo de discursurile cu atacuri la adresa Puterii şi cu întrebări retorice privind soarta social-democraţiei, a existat şi un mic schimb de replici între Geoană şi Roman. "Nu suntem pentru o stângă nostalgică, pur tehnocrată. Suntem pentru o stângă modernă, progresistă. Nu vrem o platformă de plută, un vehicul pentru cei care vor să se agaţe de o structură politică", a spus Geoană, cu referire directă la Roman. "Polul Social nu a fost gândit ca un partid, ci ca o structură care să unească stânga, pentru că unirea face putere. Îmi pare rău că ideea de unire a stângii a fost greşit înţeleasă. Nu am ambiţia de a face ceva din interiorul PSD", a răspuns Roman.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite