Genică Boerică, cercetat în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au dispus ieri, după o deliberare de trei ore, anularea mandatului de arestare preventivă emis pe numele controversatului om de afaceri Genică Boerică

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au dispus ieri, după o deliberare de trei ore, anularea mandatului de arestare preventivă emis pe numele controversatului om de afaceri Genică Boerică (foto). "Curtea de Apel a decis că Genică Boerică poate fi judecat în stare de libertate şi, drept urmare, a transmis dosarul înapoi către Tribunalul Dolj spre rejudecarea cererii de arestare preventivă. Până atunci însă, domnul Boerică trebuie pus în libertate", a declarat Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova. "Sunt nevinovat. Vreau să precizez faptul că nu m-am sustras cercetărilor şi m-am prezentat la poliţie sau în faţa instanţelor ori de câte ori mi s-a solicitat acest lucru", a declarat Boerică atunci când instanţa i-a dat cuvântul. La rândul ei, apărătoarea lui Boerică, Alice Drăghici, le-a spus magistraţilor că acesta nu s-a sustras cercetărilor şi nu reprezintă un pericol public. Boerică a intrat sâmbătă în arestul IJP Dolj, în baza unui mandat emis pe 14 iunie a.c. de Tribunalul Dolj. Magistraţii craioveni au emis mandatul de arestare pentru 30 de zile, pe numele lui omului de afaceri pentru o rambursare ilegală de TVA, în valoare totală de 1,1 milioane de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite