Generaţia pierdută

a avut o discuţie neoficială. "E o porcărie!", a repetat el, ca să fie clar cât este de dezamăgit de această situaţie. Adevărul este că, pentru electoratul român, această afirmaţie nu

a avut o discuţie neoficială. "E o porcărie!", a repetat el, ca să fie clar cât este de dezamăgit de această situaţie. Adevărul este că, pentru electoratul român, această afirmaţie nu conţine nimic nou sau spectaculos. În 1990, "92, "96 şi 2000, cei 10-15 milioane de alegători care s-au prezentat la urme au avut mereu de ales între aceiaşi lideri: Ion Iliescu, Petre Roman, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Corneliu Vadim Tudor sau Atilla Verestoy. Aceasta este clasa politică din cauza căreia România s-a târât la coada Europei şi, dacă va reuşi să intre până la urmă în clubul privat al UE, va fi mai mult datorită faptului că a fost împinsă de la spate. În 2004, conştienţi că electoratul s-a săturat să vadă în parlament aceleaşi figuri uzate, vechii lideri au lansat lozinca schimbării clasei politice şi au adus în rândul din faţă persoane tinere precum Daciana Sârbu, Lavinia şandru, Zsolt Nagy sau Bogdan Olteanu. La circa un an şi jumătate de la lansarea acestui experiment se poate însă vedea cât de real este proverbul potrivit căruia "obiceiurile rele mor greu". În parlament, cei din tânăra gardă nu au făcut decât să îngroaşe rândul necuvântătoarelor, iar în politică şi-au ales câte un baron care să le asigure protecţia şi să-i ajute să supravieţuiască.
Fiecare partid îşi are propriile exemple. La Partidul Democrat, Roberta Anastase şi-a găsit un loc la curtea Ancăi Boagiu şi a copiat de la aceasta stilul şcolăresc şi lacrimogen. Liberalii Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu stau aliniaţi în spatele lui Călin Popescu Tăriceanu, riscând să ajungă la fel de cenuşii ca şeful lor pe linie de partid. Social-democratul Victor Ponta nu a fost decât scutierul lui Adrian Năstase, până la momentul la care acesta din urmă a fost scos din politică, dar a păstrat stilul arogant-glumeţ al modelului său. Raluca Turcan combate numai alături de Theodor Stolojan, mentorul ei în politică, iar Elena Udrea se războieşte pe toate canalele cu duşmanii preşedintelui ei drag de la Cotroceni. Această contopire a tinerilor şi vechilor politicieni are loc pentru că niciun partid nu a avut, din timp, o abordare instituţionalizată a relaţiei dintre generaţii. În afara unor cursuri de vară, organizate superficial, vechea generaţie nu a avut nicio preocupare şi niciun interes să-i şcolească pe potenţialii înlocuitori. În aceste condiţii, tinerii şi-au căutat pe cont propriu modele, dar nu au reuşit decât să devină membri ai unor găşti politice, de la care au preluat mai degrabă obiceiurile rele. Pe măsură ce se apropie alegerile din 2008, confirmările tinerilor din 2004 sunt din ce în ce mai slabe, iar când se va face bilanţul s-ar putea să nu ne alegem decât cu altă generaţie pierdută.