Generalul-securist Ureche si-a dat demisia din functia de director al SIPA
0* Prin refuzul de a fi audiat de catre Colegiul CNSAS, Marian Ureche recunoaste, practic, ca a facut politie politica * Viitorul sef al SIPA va fi numit de catre Parlament, la propunerea presedintelui Romaniei
Generalul Marian Ureche, directorul Serviciului Independent de Protectie si Anticoruptie din cadrul Ministerului Justitiei, a prezentat, ieri, ministrului Rodica Stanoiu cererea sa de demisie din functia detinuta. Intr-un comunicat de presa remis redactiei de catre Biroul de Presa al Ministerului Justitiei, se precizeaza urmatoarele: "Directorul SIPA si-a motivat hotararea de a demisiona prin faptul ca nu doreste ca actuala campanie de presa impotriva sa sa se rasfranga negativ asupra serviciului pe care il conduce, impietand buna desfasurare a activitatii acestuia".
Prin prezentarea demisiei, Marian Ureche nu a facut altceva decat sa evite schimbarea sa din functie, care urma sa se produca in prima sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Cele mai mari sanse de a-i succede lui Marian Ureche la sefia SIPA le are, asa cum am aratat in Adevarul de ieri, Ovidiu Grecea, fost sef al Departamentului de Control al Guvernului, actualmente consul al Romaniei in Brazilia.
Marian Ureche a fost numit director al serviciului de informatii al Ministerului Justitiei in februarie 2001, pe baza recomandarilor date de catre Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Informatii Externe. SIPA a fost infiintat in 1991 si a functionat, vreme de cinci ani, in subordinea Directiei Generale a Penitenciarelor. In anul 1997, Valeriu Stoica a decis trecerea acestui serviciu in subordinea directa a ministrului Justitiei.
In pofida recomandarilor SRI si SIE, trecutul lui Marian Ureche a fost o cocoasa greu de ascuns. Acesta a fost director adjunct in cadrul Directiei I a Securitatii Statului (care se ocupa de activitati de politie politica), unde a raspuns de sectorul "Cultura si arta", existand si zvonul ca el s-ar fi "ocupat" si de Institutul de Studii Juridice al Academiei, la care lucra si Rodica Stanoiu. Recent, istoricul Marian Oprea a publicat dosarul de urmarire informativa al cunoscutului filosof si istoric al religiilor Petru Culianu, tinut sub supraveghere de colonelul de securitate Marian Ureche, facut general de presedintele Ion Iliescu. La sefia SIPA, Marian Ureche s-a "blindat" cu doi adjuncti croiti pe acelasi calapod: generalul Marian Descultu, fost ofiter la Directia a IV-a a Securitatii Statului, si generaul Dan Gheorghe, fost ofiter la Securitatea Capitalei.
Ca urmare a numeroaselor articole de presa referitoare la trecutul securist al lui Marian Ureche, ministrul Justitiei a solicitat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii efectuarea de verificari in vederea stabilirii daca acesta a facut sau nu politie politica. Marian Ureche a fost invitat la Colegiul CNSAS in vederea unei audieri care sa stabileasca daca este una si aceeasi persoana despre care CNSAS are informatii ca a facut politie politica. Refuzul lui Ureche de a fi audiat echivaleaza practic cu recunoasterea acuzatiilor ce ii sunt aduse.
Marian Ureche nu a dat curs invitatiei facute de Comisia de aparare din Camera Deputatilor pentru a prezenta raportul de activitate al SIPA. In aceste conditii, a fost nevoie de interventia ministrului Justitiei, care i-a ordonat sa se prezinte, conform legii, in fata Parlamentului. Audierea - prima dupa mai bine de 7 ani - urma sa aiba loc astazi. Nu este exclus ca unul dintre motivele pentru care Marian Ureche si-a dat demisia sa fie tocmai evitarea acestui moment al confruntarii cu parlamentarii din comisia de aparare. De asemenea, mass-media au relatat, pe larg, despre implicarea fostului director al SIPA intr-o serie de firme si afaceri.
Conform noii Constitutii, noul director al SIPA (ca al oricarui serviciu de informatii) va fi numit de Parlament, la propunerea presedintelui Romaniei.
...si a fugit de CNSAS
Directorul Serviciului Independent de Protectie si Anticoruptie din Ministerul Justitiei, Marian Ureche, a refuzat sa se prezinte in fata Colegiului CNSAS, spre a clarifica daca este una si aceeasi persoana cu fostul ofiter de Securitate M. Ureche, despre care membrii colegiului detin date ca ar fi facut politie politica. "Noi, spunea, ieri, presedintele Gheorghe Onisoru, avem mai multe dosare din care reiese ca o persoana cu numele M. Ureche a fost ofiter de Securitate. De aceea, i-am cerut sefului SIPA sa vina la sediul CNSAS spre a ne lamuri daca dansul este respectiva persoana". Directorul SIPA nu s-a conformat insa acestei solicitari, lasand sa planeze in continuare suspiciunile asupra sa. Potrivit membrilor colegiului, ministrul Justitiei, Rodica Stanoiu, ar fi trebuit sa se sesizeze prima in acest caz si sa-si determine colaboratorul sa ajunga in strada Dragoslavele, la sediul CNSAS. Colegiul a incercat sa obtina si de la SRI informatii privindu-l pe fostul ofiter de Securitate M. Ureche, dar si din aceasta parte s-a pastrat o deplina tacere. Pentru unii dintre membrii colegiului, fostul ofiter M. Ureche este una si aceeasi persoana cu seful SIPA, dar, in lipsa datelor personale, nu se poate emite o decizie oficiala in acest sens.